Nicolae Timis, reales liderul PNL Hateg

Nicolle Ebner

Conferinţă de alegeri la PNL Haţeg, fără emoţii şi fără surprize. Liberalii din Haţeg i-au încredinţat lui Nicolae Timiş (foto) un nou mandat de preşedinte al organizaţiei orăşeneşti, Timiş fiind, de altfel, şi singurul candidat pentru această funcţie.

Concurenţă mare pentru funcţiile în Birou
Aşa cum prevăzuse Nicolae Timiş, încă de săptămâna trecută, conferinţa de alegeri programată pentru data de 30 aprilie a fost statutară, şi nu a mai fost necesară reprogramarea ei, pentru data de 1 mai, deoarece la alegeri au participat peste 80 la sută din membrii organizaţiei PNL Haţeg. Cea mai mare concurenţă s-a înregistrat în lupta pentru ocuparea unui poziţii  în Biroul orăşenesc PNL Haţeg, unde, pentru 14 locuri, s-au înregistrat 24 de candidaturi. Data şedinţei de alegeri a noii echipe care va conduce PNL Haţeg a fost validată de către Biroul Judeţean PNL Hunedoara încă din luna ianuarie 2010, data anunţată din timp tocmai pentru stimularea competiţiei în interiorul organizaţiei PNL Haţeg.
Nicolae Timiş, primarul oraşului Haţeg, este membru al PNL din 2005, preşedinte al liberalilor din Haţeg din 2006, iar din februarie 2010, vicepreşedinte al filialei judeţene PNL Hunedoara. La conferinţa din 30 aprilie, Timiş a început al doilea mandat de preşedinte al organizaţiei orăşeneşti Haţeg, considerată una dintre cele mai importante şi disciplinate organizaţii liberale din judeţul Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…

8 ore ago

Bulina albă

Geanina Marin Diu, profesor la Grădinița PP3 din Petroșani Pentru organizarea unui spectacol caritabil în…

8 ore ago

Bulina neagră

Marius Ș., din municipiul Lupeni Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce a…

8 ore ago

Dragoste cu năbădăi între doi foști soți din Vulcan

Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și…

8 ore ago

Amintirea unui cântec frânt…

Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat un…

9 ore ago

Bătrân bătut pentru 100 de lei

Pensionarul din Lupeni a fost o țintă ușoară pentru tâlhar și n-a putut opune rezistență,…

9 ore ago