Sorina Popa
Primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş (foto), a obţinut o victorie meritată, câştigând dreptul de a candida, ca independent, la alegerile din 5 decembrie, pentru postul de deputat, în Colegiul nr. 3 Haţeg, funcţie rămasă vacantă în urma morţii fratelui său. Joia trecută, Tribunalul Hunedoara a respins candidatura lui Nicolae Timiş la alegerile parţiale, după ce PNL Hunedoara a contestat-o, susţinând că edilul din Haţeg este încă membru de partid şi, ca atare, nu poate candida ca independent, decât dacă demisionează din funcţia de primar. Timiş a atacat cu recurs decizia magistraţilor hunedoreni, iar Curtea de Apel Alba Iulia i-a dat câştig de cauză, hotărârea fiind definitivă şi irevocabilă.
„Placat ca la rugby”
„Este un lucru extraordinar această decizie a Curţii de Apel Alba Iulia, confirmându-se astfel un drept din Constituţie, acela de a fi ales şi de a alege. Este o victorie a Justiţiei, nu a mea. De două luni mă bat cu PNL pentru acest drept. Eu nu am vrut să plec din PNL, însă, din păcate, prin tot felul de tertipuri, mi s-a refuzat dreptul de a candida. M-au deranjat enorm şmecheriile care se folosesc în partid, pentru a putea candida cineva. În PNL, cel care s-a opus candidaturii mele a fost Mircea Ioan Moloţ. Iar Crin Antonescu mi-a confirmat asta. Nu a vrut, deoarece Colegiul Haţeg trebuia păstrat pentru Dan Radu Ruşanu, în 2012. Alegerile de pe 5 decembrie au loc într-un moment dureros pentru mine. Nu am crezut niciodată că voi candida pentru locul lăsat liber prin moartea fratelui meu. Am fost placat ca la rugby, să nu candidez. Toate sondajele mă dau pe primul loc, şi de aceea le e frică de independentul Timiş. În ce-l priveşte pe Mircea Moloţ, acesta a reuşit un lucru fantastic, dintr-un candidat a făcut trei candidaţi (n.r. – referire la faptul că Daniel Răducanu, fostul primar al comunei Baru, candidatul PDL, a plecat din PNL pentru a putea candida, iar Nicolae Timiş a trebuit să meargă independent, deoarece liberalii au nominalizat-o pe Mariana Câmpeanu, drept candidat al PNL)”, a declarat Nicolae Timiş.
„Mai bine mi se tăia o mână, decât să fi colaborat cu Securitatea”
Primarul din Haţeg susţine că „am plecat din PNL, deoarece nu mai puteam sta la aceeaşi masă cu Moloţ. Şi mie mi s-au pus, pe vremuri, în faţă, cereri pentru a deveni colaborator al Securităţii, dar nu le-am semnat niciodată. Am spus atunci că mai bine să mi se taie o mână decât să-mi trădez rudele şi prietenii. Aşa că Mircea Moloţ trebuie să părăsească partidul. Asta, pentru că a fost dovedit colaborator al fostei Securităţi, iar potrivit art. 21, litera d, din Statut, trebuie să fie dat afară din PNL.”.
Nicolae Timiş s-a înscris independent în lupta pentru câştigarea unui post de deputat, el pierzându-şi calitatea de membru al PNL, deoarece nu şi-a achitat cotizaţia la partid timp de şase luni. Potrivit Statutului PNL, orice membru nu-şi plăteşte cotizaţia o jumătate de an este exclus din formaţiunea politică. Potrivit documentelor prezentate de Nicolae Timiş instanţelor, datorită acestui lucru, din 27 octombrie, organizaţia locală PNL Haţeg l-a exclus din partid.
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a fost nevoit să împrumute niște bani…
Florin Maxim, antrenorul Corvinul Hunedoara Pentru că jucătorii lui sunt pe primul loc în campionat,…
V.I., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…
O investiție foarte bine executată și recepționată cu 6 luni mai devreme decât termenul din…
Procurorii au cerut pentru victime emiterea de urgență a unui ordin de protecție în urma…
Poliția municipiului Hunedoara a fost sesizată prin SNUAU 112, în data de 14 decembrie a.c.,…
View Comments
Apreciez d-le Timis ca ai avut curaj ca sa te lupti cu PNL-istii,dar oricum nu vei avea sanse sa castigi in acest colegiu.Te cam agiti degeaba !
Alexandra, sunt absolut de acord cu tine. Am aceiaşi impresie, că se agită ca peştele pe uscat. Cel puţin eu nu pun ştampila pe el.
Am citit despre el lucruri urate.Nici eu nu pun stampila pe el !
Ha ha ha...Alexandra....ascunde/ti carnetu de partid! ca se vede asa un colt protocaliu! Sau verde..ca am inteles ca RAducanu are alergie la portocaliu!!
Sunt apolitica,IMPERSONAL.Urasc prefacatoriile,falsitatile si minciunile,promisiunile desarte..Tu nu?
Domnule Timis daca ai castigat la alba nu inseamna ca o sa castigi colegiul.Cam stie lumea ce fel de om esti si nu o sa votze cu tine nici cei ce ti-au promis.
Intermediaza tot felul de smecherii pe bani pt el in Hateg.Poate vrea sa intermedieze ceva si din parlament.Nici eu nu il votez
Apropo de sondaje, nu credeti ca sunt cam deplasate? Unele il dau pe Timis castigator.
Dictatorul se vede si castigator,auzi toate sondajele il dau pe el castigator.. . la ce MACRIS, la zam presedinte pe primul loc probabil
Degeaba e valabil dacă nu-i vandabil.