Nicolae Timiş lanseazã competiţia în PNL Haţeg

Nicolle Ebner

Vineri, 30 aprilie, la orele 16.00, va avea loc Conferinţa orăşenească de alegeri la PNL Haţeg. Până în acest moment, singurul candidat înscris pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei PNL Haţeg este primarul oraşului, Nicolae Timiş (foto).

Pentru funcţii, se înscrie cine vrea

Nicolae Timiş este membru al PNL din 2005, preşedinte al liberalilor din Haţeg din 2006, iar din februarie 2010, vicepreşedinte al filialei judeţene PNL Hunedoara. Dacă va fi ales la conferinţa din 30 aprilie, Timiş ar începe al doilea mandat de preşedinte al organizaţiei locale. La conferinţa de alegeri sunt aşteptaţi în jur de 400 de membri liberali, iar în cazul în care nu se va întruni cvorumul statutar (participare de 50 la sută plus unu), alegerile se vor ţine în data de 1 mai, la aceeaşi oră 16.00, însă Nicolae Timiş mizează pe disciplina membrilor şi colegilor săi de partid. Candidatul la preşedinţia PNL Haţeg declară că nu va merge împreună cu o echipă, să nu fie acuzat că „vine primarul cu o găşcuţă şi monopolizează toată puterea în PNL Haţeg”. Nicolae Timiş nu se sperie dacă vor fi şi alte candidaturi, considerând că, într-un partid democratic, sistemul concurenţial nu poate aduce decât beneficii. Am lansat competiţia în urmă cu două săptămâni şi va rămâne deschisă până în momentul alegerilor. Există la sediul organizaţiei o listă pe care cine doreşte poate să se înscrie, pentru a candida pentru funcţia de preşedinte al PNL Haţeg. Este dreptul fiecărui mambru de partid să se înscrie”, a declarat Nicolae Timiş, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. Alegerea noii conduceri a PNL Haţeg se va face prin vot secret, urnele şi cabinele de vot fiind deja pregătite.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Nu ii ia TIMIS in echipa sa si pe sogoreii MORARU si PANDURU ? Macar scapa DEVA de niste lingai pupincuristi . Dar fara panourile publicitare date de M. MUNTEAN lui MORARU si fara impamantarile din DEVA date tot de M. MUNTEAN lui PANDURU prin firma ALPHA EUROGRUP .

    VEDETI HOTOMANILOR CA STIM TOT DESPRE VOI ?

Recent Posts

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…

10 ore ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNEI AGRESIUNI: DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE

Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…

10 ore ago

BĂRBAT CONDAMNAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI ȘI ÎNCARCERAT

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…

10 ore ago

INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, la data de 26 iunie a.c., în jurul orei…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele pe la colțuri că se termină cu șmecheriile pentru un per­sonaj din…

o zi ago

Bulina albă

Dorel Șchiopu, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria” Pentru…

o zi ago