Nici un viitor pentru copiii cu dizabilităţi

Anamaria Nedelcoff

Peste 130 de copii cu sindromul Down, autism sau deficienţe mintale profunde din judeţul Hunedoara n-au nici un viitor, după ce împlinesc 18 ani. După 18 ani, statul român pare să nu-şi mai recunoască bolnavii şi nici nu încearcă să-i integreze în vreun fel în viaţa publică sau în câmpul muncii, chiar dacă viitorii adulţi pot învăţa o meserie care să-i ajute.
Aşa stând lucrurile, viitorul nu pare prea roz pentru cei 74 de copii din Centrul de Pedagogie Curativă din Hunedoara şi cei 62 de copii din Centrul de Pedagogie Curativă de la Lupeni. „După 18 ani, se întorc în centrele de plasament sau stau acasă. Nu există bani pentru crearea unor ateliere protejate, iar Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei nu finanţează astfel de activităţi. Nici legislaţia nu ne ajută prea mult“, spune Marin Ormenişan, şeful Centrului de Pedagogie Curativă Hunedoara.
Între timp, nici situaţia dascălilor care se ocupă de copiii cu deficienţe care învaţă în centrele de pedagogie curativă din Hunedoara nu este mai bună. Din lipsă de posturi, angajaţii centrelor sunt, pe rând, dascăli, şoferi sau fochişti. Iar microbuze pentru transportul copiilor au fost cumpărate cu ajutorul unei fundaţii din Olanda, care se implică de ani buni pentru ajutorarea copiilor uitaţi de autorităţile române. „Am reuşit să mai cumpărăm un microbuz cu ajutorul fundaţiei din Olanda. În Valea Jiului, avem un microbuz al unei asociaţii şi unul al nostru, iar la Hunedoara, avem două. Două dintre microbuze sunt conduse tot de profesori. Asta e situaţia la general, nu avem ce face. În Valea Jiului, unul dintre microbuze este condus de o colegă de-a noastră, care se descurcă foarte bine“, a mai declarat Marin Ormenişan.