Categories: ActualitateFlash

Neurologia de la Spitalul din Hunedoara a fost închisă

Adriana Năstase

Secţia de Neurologie a Spitalului municipal ”Al. Simionescu” din Hunedoara a fost închisă, după ce 13 cadre medicale de aici au fost infectate cu Covid. Se ştie că unitatea medicală din municipiul Hunedoara a fost de la începutul pandemiei poate cea mai supusă presiunilor medicale.

Pacienţii testaţi au ieşit negativi
Managerul spitalului, Radu Budae, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că secţia este închisă până joi, pentru dezinfecţie ter­minală. „Toţi bolnavii de la această secţie au fost testaţi şi toţi au ieşit negativi. Care a putut fi externat, a plecat acasă, iar ceilalţi au fost mutaţi la Recuperare neurologică. Joi vom redeschide Secţia de Neurologie”, a spus managerul Radu Budae. Rând pe rând, aşadar, pică şi cadrele medicale, expuse mai puternic la această pandemie.

Şi Direcţia de Asistenţă Socială Deva cu lacătul pus
Şi în Primăria Deva, şi la serviciile subordonate acesteia sunt mai mulţi salariaţi care au fost depistaţi pozitiv la noul virus. La Direcţia de Asistenţă Socială, de lângă Piaţa centrală din Deva s-a pus lacătul, pentru o perioadă de două săptămâni. Asta, tot din cauza îmbolnăvirilor cu Covid. În aceste condiţii, devenii care vor să obţină informaţii de aici doar prin mail sau telefon. Ghişeele Direcţiei de Asistenţă Socială se redeschid în 26 octombrie 2020.
Şi la SPÎGM sunt cazuri de salariaţi pozitivi la noul virus. Ieri, în judeţ au fost anunţate 44 de cazuri noi de îmbolnăviri, după ce sâmbătă au fost raportate 115 îmbolnăviri, record în ultima perioadă. Numărul total al cazurilor de Covid-19 de la începutul pandemiei se ridică la 2793 în judeţul Hunedoara.
Până ieri, 11 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 155.283 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), din care 117.942 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. Numărul de cazuri noi a fost, ieri, de 2.880, faţă de peste 3.500 sâmbătă. Bucureştiul rămâne o zonă ”roşie” cu 539 de noi infectări în doar 24 de ore, urmat de Bacău, cu 163 şi Timiş, cu 155, în acelaşi interval.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum să transformi curățenia casei într-o rutină mai rapidă și mai plăcută

Într-o locuință bine îngrijită, diferența nu stă doar în ordine, ci și în felul în…

2 ore ago

Gura lumii

Lupta pentru ciolan nu se stinge niciodată în sudul județului, iar când e vorba de…

7 ore ago

Dr. Emil Stoica a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului Județean de Urgență Deva

Medicul Emil Stoica a câștigat, ieri, un nou mandat de manager al Spitalului Județean de…

7 ore ago

Se finalizează lucrările la ”Autostrada Urșilor”: Coșmarul șoferilor se apropie de final

Lucrările avansează în ritm accelerat pe ultimul lot lipsă al Autostrăzii A1 dintre Margina și…

7 ore ago

Complexul Aqualand se închide o lună

Complexul de agrement Aqualand Deva va fi închis începând cu data de 1 august 2026…

8 ore ago

Şcoală din Geoagiu modernizată

  Lucrările la Școala Primară din Geoagiu au fost finalizate. Proiectul de modernizare a unității…

8 ore ago