Categories: ActualitateFlash

Ne-a părăsit Adrian Calimente. A plecat, brusc, în nefiinţă!

Pe cei care l-au cunoscut, prieteni apropiaţi sau mai îndepărtaţi, colaboratori sau simple cunoştinţe, îi anunţăm cu mare durere în suflet că prietenul şi asociatul nostru Adrian Calimente (foto), managerul societăţii Slag Processing SA Hunedoara, şi acţionar la mai multe alte firme, ne-a părăsit brusc în după-amiaza zilei de vineri, 6 septembrie, la vârsta de 57 de ani, în urma unui infarct miocardic.
A fost un om deosebit, un bărbat adevărat, pe care toţi cei care l-am cunoscut l-am apreciat şi l-am respectat, pentru inteligenţa sa, caracterul său de gentleman şi pentru sufletul său cald.
Adrian Calimente s-a născut în 3 martie 1956 în Bucureşti. A urmat şcoala generală la Constanţa, unde se mutase între timp familia sa, iar liceul la Arad, de asemenea, după mutarea familiei în acest oraş.
La vârsta adolescenţei, a practicat sportul de performanţă, mai exact atletismul, şi nu oricum, ci cu succes, dacă avem în vedere că a fost campion mondial de juniori la 110 metri garduri.
După terminarea Facultăţii de Educaţie fizică şi sport din Constanţa, a lucrat o perioadă ca fizioterapeut la Complexul balnear din Techirghiol.
După anul 1990 s-a stabilit în străinătate, lucrând o vreme în Franţa, la o sucursală bancară din Paris. Apoi, în anul 1995 s-a stabilit în Luxemburg, fiind angajat la compania Cloos SA din această ţară. Mai mulţi ani, a făcut naveta Luxemburg-Brazilia, specializându-se în importul de minereuri de fier din marea ţară sud-americană. A revenit în România, la Bucureşti, ca reprezentant al companiei luxemburgheze, iar în anul 2005, s-a stabilit în judeţul Hunedoara. Aici, a înfiinţat compania Slag Processing Service SA Hunedoara, firmă românească ai cărei acţionari majoritar erau luxemburghezii de la Cloos SA.
Printr-un contract pe o perioadă mai îndelungată de timp, compania Slag Processing Service a primit dreptul de a exploata o parte din halda de zgură a combinatului siderurgic din Hunedoara, devenit între timp ArcelorMittal. Principala activitate realizată de Slag Processing aici era extragerea zgurii, prelucrarea ei şi vinderea către terţi, îndeosebi constructorii de drumuri.
În urmă cu un an şi jumătate, Adrian Calimente, care a condus această companie în calitate de manager, a devenit şi acţionarul majoritar al Slag Processing SA.
Deşi era implicat în multe activităţi, atât economice, cât şi sociale sau caritabile, a fost de o discreţie deosebită, evitând pe cât posibil să iasă în public cu realizările sale, inclusiv cu cele caritabile. Asta, deşi avea posibilitatea să o facă, fiind acţionar la o televiziune şi la un cotidian local.
Acesta a fost omul Adrian Calimente, care în cei opt ani de când s-a stabilit în judeţul nostru, prin caracterul său deosebit, prin inteligenţa sa, prin sufletul său cald, a reuşit să-şi câştige respectul şi prietenia a numeroşi hunedoreni.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

MesagerulHunedorean

View Comments

  • O descriere perfecta a celui care a fost Adrian Calimente. Din pakte toata discretia lui,bunul simt si toate cele descrise mai sus sunt acum patate de lacomia familiei acestuia,care a inceput un razboi pt a intra in posesia roadelor muncii,munca ce nu a fost tocmai usoara nici pt unul de nivelul lui Adrian.Nu de putine ori durerea mortii unui om este umbrita de comportamentul ingrozitor a celor ce raman in urma . Pacat ca membrii familiei nu inteleg ca prin ceea ce fac nu demonstreaza decat faptul ca indiferent de educatie ,pozitie sociala,lacomia dezlantuie monstrii ! Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-i dea liniste,caci dak ar putea vedea ce se intampla,multa durere ar mai suferii

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

4 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

4 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

4 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

4 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

4 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

4 zile ago