Dorin Gligor: „PDL va fi al doilea partid la nivel naţional şi prin munca organizaţiei Hunedoara”

– Domnule Dorin Gligor (foto), ce s-a întâmplat la recentul Consiliu de Coordonare al PDL Hunedoara?
– Încep cu o concluzie: am constatat o efervescenţă în rândul membrilor PDL. Am analizat stadiul alegerilor la nivelul secţiilor de votare, s-au finalizat în aproximativ 70 la sută din aceste organizaţii. Cred că în două săptămâni vom ajunge la 90 la sută. Din 15 septembrie, am decis să facem alegeri la nivelul organizaţiilor locale, în noiembrie vor fi alegeri la nivelul organizaţiei judeţene şi, sigur, dacă rămân câteva organizaţii, pentru că o organizaţie pe secţie de votare se constituie din minimum 5 membri din mediul rural şi din minimum 15 membri din mediul urban, rămân în sarcina noului birou judeţean cele aproximativ 10 la sută organizaţii să se construiască şi ulterior să se facă alegeri.
– L-aţi exclus pe primarul de la Petrila…
– Primarul de la Petrila a avut un vot de blam din partea organizaţiei locale încă din luna ianuarie, după alegerile din decembrie. De fapt, s-a înregistrat un blocaj la nivelul organizaţiei din Petrila, adică primarul nu a mai fost interesat de munca politică. Apoi, există şi un blocaj la nivelul Consiliului Local Petrila, unde lucrurile sunt foarte împărţite: cinci PDL, trei PC, sunt negocieri continuu, alianţa e PDL-PSD, iar PNL şi PC sunt în opoziţie. Pe de altă parte, organizaţia din Petrila are potenţial de creştere, iar blocajul acesta a dus la stagnare. Eu mă voi întâlni în perioada următoare cu ei, mai ales că, din ceea ce am constatat, la Petrila sunt multe persoane care vor să se înscrie în partid.
– La extreme, unde staţi cel mai stabil şi unde merge mai greu şi trebuie lucrat, în judeţ?
– E dificil de spus. Organizaţiile care au primari acum sunt cu siguranţă organizaţii puternice. E multă muncă, dar cred că şi Deva, şi Simeria, şi Orăştie, şi Lupeni, şi Brad au potenţial de a câştiga alegerile. Şi, categoric, Petrila. Vom încerca să dăm oamenilor un partener de încredere, să ştie ce se întâmplă.
– Se limpezesc apele în PDL Hunedoara?
– Tocmai de aici este şi necesitatea alegerilor, să punem lucrurile în ordine. De fapt, alegerile în organizaţii se fac la nivel naţional. Odată încheiate, partidul e pregătit structural pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. Acolo, de fapt, se trage linie. Cred că alegerile europarlamentare ne vor da măsura fiecăruia dintre partide, dar şi a liderilor.
– Pentru 2014, la ce procent vă aşteptaţi să ajungeţi în judeţul Hunedoara?
– Am învăţat un lucru anul trecut. Am făcut tot ce ţinea de mine să impun o politică realistă, corectă, să transmit mesaje concrete, să vin cu argumente la toate acţiunile, la toate promisiunile noastre. Dar, nu poţi să te rupi de trend-ul general al politicii. Oamenii vor trebui să se uite mult mai atent la cei care urmează să-i reprezinte. După alegerile din 2012, organizaţia Hunedoara a fost pe locul 9 la nivel naţional. Rezultatul de anul viitor ne va clasa în prima jumătate a organizaţiilor la nivel naţional. E foarte greu să te rupi de procentul partidului la nivel naţional. După alegerile europarlamentare, procentual, PDL va fi al doilea partid la nivel naţional şi prin munca organizaţiei Hunedoara. E greu să dai cifre, pentru că totul trebuie privit în dinamica sa. Eu cred într-o dinamică absolut necesară a clasei politice din România.
A consemnat,
Volodia Macovei

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Alo, filozofule de Gligor, tu sti cati oameni mai ai???.Ce dracu , tu lua-i medicamente, doar nu te-ai apucat de baut.Lasa prostiile, da-ti demisia si dute pe paduri.Sau la un sanatoriu bun.Ai mare nevoie!!!

  • Mesaj urgent pentru functionarii statului si politicieni !1!

    Incepand de astazi, voi protesta in fiecare zi pentru a se majora salariul minim pe economie la 1000 de euro lunar , pentru a se respectat art.47 din Constitutia Romaniei referitor la un trai decent al fiecarui cetatean care traieste si munceste in Romania !

    Justitiarul de Hunedoara

  • PDL Hunedoara nu a existat si nu exista ! Imaginea dumneavoastra la nivel de judet asociata cu conducerea unui partid politic si sustinerea domnilor Barbu, Pogea, Videanu, Arion, Vladu in astfel de articole e ridicola! Nulitati absolute!

  • Cel mai slab om politic Al Hunedoarei, Dorin Gligor,gasca de t@radatori si mincinosi.DEMISIA!!!

  • Ati fost pe acel loc datorita lui Mircia.Cu tine rezultatul era 3 la suta.Te-ai inconjurat si ai numit in functii idioti si fufe.

  • .....niste papagali,....si o foame pe ei , aii , aiii , aiiii,....ciosvarte?nemika,...

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

14 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

14 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

14 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

14 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

14 ore ago