Maximilian Gânju
Femeia de 27 de ani, din Lupeni, care a fost arestată preventiv pentru că şi-a ucis fetiţa imediat după naştere, a avut o explicaţie de necrezut cu privire la motivul pentru care a comis fapta.
Tânăra, Simona Andreea Papp, le-a declarat anchetatorilor că şi-a sufocat pruncul de ruşine, „ca să nu râdă lumea de mine, că fac în fiecare an un copil“. Mama suspectată de omor mai are doi copii minori şi se află în arestul IPJ Hunedoara, fiind cercetată pentru că şi-a ucis fetiţa abia născută. Anchetatorii au stabilit că femeia a acţionat cu discernământ şi la audieri le-a spus cum a procedat. Imediat după naştere, a omorât nou-născutul cu o pernă, iar mai apoi a mers pe malul Jiului de Vest şi a aruncat trupul în apă. Simona Andreea Papp a încercat iniţial să-i convingă pe anchetatori că fetiţa s-a născut moartă şi din acest motiv s-ar fi speriat şi a încercat să scape de cadavru. Expertiza medicilor legişti a contrazis-o, aceştia stabilind că fătul era viu şi s-a născut la termen, având o greutate ideală, puţin peste 3,2 kilograme. Femeia se află în arestul IPJ Hunedoara, după ce şi magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia i-au respins contestaţia cu privire la măsura dictată de Tribunalul Hunedoara.
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…
Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție…
Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…
Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…