În municipiul Hunedoara, de pildă, aprinderea luminilor pentru sărbătorile de iarnă a fost un eveniment deosebit. „Şi în acest an, locuitorii municipiului Hunedoara au fost prezenţi într-un număr foarte mare, câteva mii, la evenimentul aprinderii iluminatului de sărbători în municipiu“, ne-a spus Dan Bobouţanu, edilul şef al municipiului Hunedoara.
Doi copii de la Ansamblul Folcloric „Haţegana“ al Casei de Cultură din Hunedoara l-au ajutat pe primarul municipiului să pornească iluminatul public de sărbători. Evident, cei mici, prezenţi cu familiile lor, au fost cei mai încântaţi de moment. În acest an, cea mai mare concentrare de lumini de sărbătoare, alături de bradul imens de Crăciun din Piaţa Regele Ferdinand, din faţa Casei de Cultură, este pe Pietonala din centrul municipiului. Se poate spune că un succes deosebit îl au stelele luminoase muzicale, amplasate pe mijlocul Pietonalei. Pe lângă acestea, perdelele de lumini de pe bulevarde şi străzile centrale, figurinele de tot felul, fac ca Hunedoara să arate ca-n poveşti. (S.Popa)
Vorbesc gurile rele că sunt mulți politicieni care stau într-un partid dar au afaceri cu…
E.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru încălcarea unui ordin…
Sorin Demeter, directorul Colegiului Tehnic „Transilvania” din Deva Pentru că școala pe care o conduce…
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a solicitat, ieri, întrunirea Comisiei de Dialog Social…
O intervenție promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Deva a făcut diferența între viață…
O femeie din Uricani a fost nevoită să-și dea vecina în judecată pentru a-și recupera…