Categories: ActualitateFlash

Monica Iacob-Ridzi vrea să fie trasă la răspundere şi fosta sa subordonată

Natalia Bumbac

Monica Iacob-Ridzi (foto) nu s-a împăcat cu ideea că ea plăteşte pentru acuzaţiile din dosarul supranumit „2 Mai”, iar adevăraţii vinovaţi, în opinia sa, nu au fost traşi la răspundere.
Din acest motiv, fostul ministru al Tineretului şi Sportului a depus plângere împotriva fostului secretar adjunct al MTS, Corina Nicoleta Comşa, aceasta având doar calitate de martor în dosarul în care Ridzi a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare. În acest moment, plângerea fostului ministru a ajuns în faza în care va trebui analizată de un judecător. Asta, pentru că procurorii nu au dat curs anchetei. Prin urmare, Monica Iacob-Ridzi a depus plângere împotriva deciziei procurorilor de neurmărire penală/ netrimitere în judecată a Corinei Nicoleta Comşa, care a fost înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în 28 decembrie, iar primul termen de judecată va fi în 26 ianuarie.
„Nu am semnat nimic”
În dosarul „2 Mai”, Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată pentru abuz în serviciu, iar Corina Nicoleta Comşa a avut doar calitatea de martor, însă fostul demnitar a acuzat-o direct pe aceasta chiar în timpul judecării recursului. Fostul ministru a declarat în repetate rânduri că ea nu a semnat ordonanţările pentru evenimentele din 2 Mai, dar totuşi banii au plecat din minister, iar în acest caz nu poate fi acuzată de nimic. În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se preciza că: „în 8 şi 21 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi a emis ordonanţările de plată nr. 1 pentru suma de 1.173.161,50 lei cu TVA (ctr. Nr.13/22.04.2009), nr. 2 pentru suma de 1.381,174,69 (ctr. Nr.15) şi nr. 3 pentru suma de 513.627,80 (ctr.14). Acestea au fost refăcute la data de 8 iulie 2009 în baza notei 1387/ DGERU/25.06.2009 întocmită de  Paul Diaconu şi alţi angajaţi ai MTS, prin care s-a constatat dispariţia actelor originale. După refacerea documentelor, fostul ministru ar fi refuzat să le semneze la poziţia ordonator de credite, motivând că îşi delegase atribuţiile specifice acestei calităţi către secretarul general adjunct din MTS, Corina Nicoleta Comşa. Însă aceasta a acceptat să semneze documentele ”numai după ce a primit personal, de la inculpaţii Diaconu şi Iacob-Ridzi, confirmarea că ordonanţările de plată dispărute existaseră şi purtau semnăturile acesteia din urmă la poziţia ordonator de credite”.
Fostul ministru se află în penitenciar din 16 mai, dată la care a fost pronunţată sentinţa definitivă, fiind condamnată la cinci ani de închisoare cu executare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Laurentiu Nistor, presedintele CJ Hunedoara:

Astăzi, la votul din comisiile buget-finanțe din Parlamentul României asupra amendamentelor PSD pentru includerea în…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…

14 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…

14 ore ago

Bulina neagră

Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…

14 ore ago

Droguri descoperite asupra unui tânăr leşinat într-un parc

Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…

14 ore ago

Cererile pentru autorizaţiile şi avizele de securitate la incendiu, doar online

Odată cu intrarea în vigoare a pre­vederilor OUG nr. 17/12.03.2026, pri­vind modificarea și completarea unor…

14 ore ago