Ieri, în timpul prezentării raportului de activitate al pompierilor hunedoreni, în faţa unor reprezentanţi de seamă ai judeţului, supravieţuitorul unui nefericit accident din Munţii Şureanu a dorit să îşi cunoască salvatorii.
La un pas de moarte
În primăvara anului trecut, Cristian Pănescu, în timpul unei excursii la munte, a suferit un accident grav. Acesta s-a prăbuşit de pe un versant de aproape 20 de metri înălţime. Riscul să îşi piardă viaţa era foarte mare, dar salvarea a venit din partea unor oameni curajoşi.
Şapte pompieri de la Garda de intervenţie Baru, dintre care trei erau din echipajul SMURD, au plecat în căutarea lui. Aceştia au parcurs 10 kilometri de drum forestier cu autospeciala din dotare, după care au fost nevoiţi să meargă pe jos, aproximativ doi kilometri, pe un teren foarte accidentat şi greu accesibil în condiţii de vânt, frig şi ploaie. Acolo au găsit un bărbat de 40 de ani, care se afla în stare de şoc, cu mai multe traumatisme. Pompierii SMURD i-au protejat multiplele fracturi cu atele, i-au pansat rănile şi l-au dus cu targa până la ambulanţă. Salvatorii sunt plutonier major Ioan Marius Novăcesc, plutonier major Daniel Călean, plutonier adjutant Ion Popescu, plutonier major Florin Cristian Dubreu, plutonier Marius Barbu, plutonier Alin Daniel Antal şi plutonier major Ion Valentin Gâmbuţă.
Un cuvânt cât o mie
Cristian Pănescu, profesor de Limba şi Literatura Română la Liceul Teoretic „Silviu Dragomir“ din Ilia, le-a strâns mâna celor care l-au salvat şi a venit pregătit cu câte un dar în semn de recunoştinţă. Pentru fiecare dintre cei şapte, el a inscripţionat câte un tricou cu mesajul „MULŢUMESC“. Copleşit de emoţie şi cu ochii în lacrimi, supravieţuitorul nu a putut spune decât că „nu există recompensă pe care să o pot oferi în schimbul a ceea ce au făcut pentru mine, nu am crezut că mai pot scăpa cu viaţă. Datorită lor trăiesc şi pot să am grijă de familia mea şi de elevii mei. Mulţumesc. Restul sunt doar poveşti“.
În semn de apreciere pentru implicarea deosebită de care au dat dovadă în misiunea de salvare a profesorului, cei şapte pompieri au primit câte o diplomă de merit din partea inspectorului şef al ISU Hunedoara, locotenent colonel Viorel Demean. Pentru gestul deosebit de apreciere a muncii depuse de pompierii din cadrul Gărzii de intervenţie Baru, prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, i-a înmânat lui Cristian Pănescu o diplomă de onoare.
Au aflat cârcotașii de serviciu că un șef din zonă a fost pe punctul de…
Dr. Gheorghe Firczak, preşedintele UCRR Pentru că este implicat în promovarea tradițiilor și patrimoniului cultural…
P.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de braconaj.
Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) are, începând de ieri, un nou director general în persoana…
Ieri a avut loc o întâlnire de lucru la Centrala Electrică MASS Mintia. Cei de…
Tânărul în vârstă de 27 de ani, din Hunedoara, se enervase pentru că tatăl său…