Categories: Stiri

Moloţ & compania au scăpat de controlul judiciar

Ieri, Tribunalul Hunedoara a admis plângerile lui Mircea Moloţ, Robertto Venter, Tiberiu Balint, Emanoil Milică Pup şi Vasile Axinte împotriva dispoziţiei procurorilor DNA de a-i menţine sub control judiciar şi a dispus revocarea măsurii. Hotărârea instanţei este definitivă. Moloţ & compania au fost puşi sub control judiciar în luna martie 2015, după ce trei luni le-au petrecut în arest la domiciliu. Cei cinci sunt anchetaţi într-un dosar de corupţie, având legătură cu relaţiile contractuale pe care Consiliul Judeţean Hunedoara le-a avut cu anumite societăţi comerciale, în perioada în care Mircea Moloţ era şeful administraţiei judeţene. (N.Bumbac) 

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Măi diavole, necuratul te ajută cât te ajută dar nu o poate face la nesfârşit împotriva adevărului şi împotriva dreptăţii. După aceste repere locul tău este la închisoare cu ginerele alături.

  • Hai, aschimodie pune-i pe lătrăii tăi de la fiţuica ta să calomnieze. Ascultă-mă, când vei ajunge la pârnaie vor fi primii care îţi vor da un şut în dos chiar dacă vei insista să le dai votca de rigoare la fel ca în fiecare dimineaţă. Ei vor fi tot cu lentilele aburite dar nu le va mai păsa de tine şi îţi vor da şi în bot. Nici securistul de rigoare care vă coordona pe vremuri nu te va putea ajuta. Acum el însuşi e un nenorocit, tremură după o cinzeacă de coniac. Deh, băiat subţire nu golan ca voi. Ar fi putut ajunge general dar nu a fost să fie.

Recent Posts

Amendă penală pentru amenințările de pe Facebook

Un bărbat din municipiul Petroșani trebuie să plătească o amendă pe­nală de 3.000 de lei…

16 secunde ago

Altercație la „păcănele”

Un recidivist din Hunedoara ajunge înapoi după gratii pentru un pumn dat supraveghetorului unui local…

1 minut ago

Orbit de gelozie, un hunedorean și-a umilit fosta iubită, a amenințat-o și a bătut-o în fața părinților ei

Dezaxatul din municipiul Hune­doara a fost condamnat pentru să­vârşirea infracţiunii de violarea vieții private, lovire…

1 minut ago

Doctor veterinar trimis la închisoare

Hunedoreanul s-a enervat că vacile vecinului său au intrat pe tarlaua sa pentru a se…

3 minute ago

Gogu Neagoe, un caricaturist la Festivalul-Concurs „Drăgan Muntean”

La ediția a XIII-a a Festivalului-Concurs Național „Drăgan Muntean”, desfășurată la Deva (23–24 aprilie 2026),…

5 minute ago