Categories: ActualitateFlash

Moloţ m-a schimbat abuziv din postul de director!

Sorina Popa

Marcel Morar (foto), fostul director al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, a câştigat procesul prin care l-a dat în judecată pe preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, acuzându-l că l-a demis în mod abuziv de pe acest post. Morar a susţinut o conferinţă de presă inedită, chiar în faţa muzeului devean, pentru a arăta şi că reabilitarea clădirii Magna Curia este meritul său, lucrarea fiind realizată pe vremea când el conducea instituţia amintită.  

Şi-a căutat dreptatea în instanţă
„Pe 10 aprilie 2010, preşedintele Mircea Moloţ a trimis Corpul de Control al Consiliului Judeţean, ca să se găsească orice neregulă imaginară, care să ducă la demiterea mea din funcţia de director general al muzeului. Cei de la Corpul de Control al Consiliului Judeţean au stat o lună de zile la muzeu. Ei trebuiau să găsească acul din carul cu fân. După ce oamenii lui  şi-au făcut treaba, preşedintele Moloţ a iniţiat un proiect de hotărâre, prin care am fost schimbat din funcţia de director”, a declarat Marcel Morar.
Considerând că este vorba de un abuz şi de o răfuială politică, Marcel Morar a decis să-şi caute dreptatea în instanţă.  „Am sesizat instanţa că a fost vorba de un abuz şi că oamenii trimişi de Moloţ nu au făcut altceva, decât să răspundă la comanda unui zbir. Cei de la Corpul de Control au invocat tot felul de motive false, că am acordat sporuri ilegale unor salariaţi, că nu am completat consiliul de administraţie al instituţiei, deşi nu puteam să fac acest lucru, decât cu acordul Consiliului Judeţean, muzeul fiind în subordinea acestuia, că nu am obţinut acreditarea muzeului, cu toate că nici până acum nu s-a reuşit asta, însă nimeni nu a fost dat afară”, a adăugat Morar.

Va cere daune materiale şi reparaţii morale
Prin minuta nr. 2.497 din 2 mai 2012 a Curţii de Apel din Alba Iulia, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, fostul director al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane a avut câştig de cauză, hotărârea prin care el a fost schimbat din funcţie fiind declarată abuzivă. Marcel Morar nu poate, însă, fi repus pe post, deoarece mandatul său de manager a expirat pe 1 iunie 2011.
„Chiar dacă nu pot reveni pe funcţia de director general, voi solicita preşedintelui Mircea Moloţ, secretarului şi Consiliului Judeţean, daune materiale şi cheltuieli de judecată în valoare de 70.000 de lei, aici fiind incluse şi salariile de care ar fi trebuit să beneficiez cât timp am avut contractul de conducător al muzeului devean. Moloţ mi-a pătat imaginea, spunând că sunt incompetent. Însă, instanţa a dovedit că schimbarea mea din funcţie a fost abuzivă”, a afirmat Marcel Morar.
Marcel Morar a deţinut funcţia de director general al muzeului în perioada 2006-2010. În prezent, el este cercetător ştiinţific la instituţia amintită.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Mircea Molot se crede voievod vrea sa fure Castelul Corvinilor ,prin intermediul unui ONG din Ungaria care este al ginerelui sau.

  • ...Molozzzz, o să rămână pe rol de stafie, la castel!!!!Hi,Hi,porcuşoruleeeeeee!!!

  • Știu pe cineva care a trebuit să plece din serviciu tot din cauza lui Moloț. Omul ăla, chiar dacă e usl-ist, s-a jurat că nu-l va vota pe Moloț.

  • dar tu marcel morar, esti un om echilibrat si un profesionist. cum de si-a permis cineva sa te schimbe pe tine, care esti un competent.....mai scuteste-ne cu aroganta ta si pune mana si lucra si tu ceva...ca la alergat dupa functii esti atlet mare...importantule

  • Marcele, cate lipsuri in gestiune ai avut in perioada cand ai fost director la Muzeu, nu spui ?????? cate piese de valoare disparute asa din senin ????? ca nu ai facut inventarul tocmai din acest motiv.........Ideea e ca toate astea se pot demonstra pt ca nimeni nu e idiot sa preia lipsurile tale de gestiune !!!!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

10 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

10 ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

10 ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

10 ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

10 ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

10 ore ago