Modernizarea Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” Deva se apropie de final. Primarul Nicolae-Florin Oancea a promis și s-a ținut de cuvânt!

­Obiectivul acestui proiect este asi­gu­rarea unei oferte educaţionale adec­vate, accesibile şi de calitate în învă­ţă­mântul primar și gimnazial din cadrul Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” din Deva, prin reabilitarea, modernizarea in­frastructurii unității şi dotarea cu echi­pamente didactice specifice, pro­mitea edilul șef al reședinței de județ, Nicolae-Florin Oancea (foto), atunci când a demarat proiectul de reabilitare a Școlii din Cartierul Gojdu. Și, s-a ținut de cuvânt. Încă puțin și investiția va fi finalizată cu succes. Deci, Florin Oancea bifează un alt proiect.

Aproape 4,3 milioane euro, bani europeni pentru modernizarea școlii
Valoarea totală a investiției se ridică la 21.155.343 de lei. Contribuţia admi­nis­trației locale este de 423.106 de lei. La finalul lucrărilor de reabilitare, Școala „Andrei Șaguna” va fi o școală mo­dernă, cu o infra-structură educa­țio­nală de ca­li­tate.

Ce s-a făcut până acum și ce a mai rămas de realizat?
,,La corpul de clădire destinat în­vă­ță­mântului primar, constructorul a finalizat deja lucrările exterioare și interioare. Noul branșament la rețeaua de apă și canalizare a fost, de asemenea, realizat. În sălile de clasă, cancelarie, săli pro­fe­so­rale și laboratoare au fost montate mobilierul, tablele interactive și școlare și videoproiectoarele în clase.
În exterior, în zona corpului clădirii în­vă­țământului primar s-au montat bor­duri, pavajul, parțial rulourile de ga­zon și au fost plantați puieți de arbori și arbuști ornamentali. Constructorul urmează să de­mareze probele pentru cele trei cen­trale pe gaz care asigură agentul termic și apa caldă în clădire”, anunță Nicolae-Florin Oancea, primarul municipiului Deva.
,,Constructorul a avansat și cu lucrările la corpul de clădire în care funcționează învățământul gimnazial. A fost finalizat montajul lambriurilor din lemn la toate etajele, al covorului PVC pe toate holurile și casele scărilor. În băi au fost instalate obiectele sanitare. Mobilierul în sălile de clasă, profesorale și laboratoare este montat parțial. În fața clădirii (intrarea principală) au fost realizate aleile pie­tonale cu pavaj, parțial zonele verzi cu ru­lou de gazon și au fost plantați puieți de arbori și arbuști ornamentali. Apoi, la sala de sport a fost finalizată anveloparea clădirii și a început aplicarea tencuielilor decorative. A fost înlocuită șarpanta veche din lemn cu una nouă. Se lucrează acum la învelitoarea din țiglă metalică a clădirii. În interior continuă lucrările la tavane, instalații sanitare, curenți slabi. Urmează montajul ușilor interioare, ușile exterioare fiind deja instalate. Gardul care împrejmuiește curtea școlii este finalizat. Lucrările de pe șantier sunt monitorizate constant de echipa de proiect. La final, elevii și profesorii se vor bucura de o școală la standarde euro­pene”, a adăugat edilul șef al reședinței de județ.
Administrația publică locală va con­tinua să acceseze fonduri europene pen­tru modernizarea unităților de învă­țământ devene și dotarea acestora cu echipamente didactice performante.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele pe la colțuri că se termină cu șmecheriile pentru un per­sonaj din…

5 ore ago

Bulina albă

Dorel Șchiopu, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria” Pentru…

5 ore ago

Bulina neagră

O.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său,…

5 ore ago

O nouă reținere pentru 24 de ore, în urma cercetărilor efectuate de polițiști în cazul unui conflict între doi bărbați din Mihăileni

Polițiștii continuă cercetările în cazul conflictului izbucnit în noaptea de 20 iunie 2026, în localitatea…

5 ore ago

Luncoiu de Jos: din bani europeni, se vrea instalarea de sisteme de energie regenerabilă pentru gospodării, sub umbrela tranziției juste

Magdalena Șerban Programul Tranziție Justă (PTJ) fa­cilitează instalarea de noi capacități de producere a energiei…

5 ore ago