Categories: Actualitate

Mischie, achitat, dar bun de plată

Cristina Ghenea

Nicolae Mischie (foto), fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, a fost achitat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au dat sentinţa finală în procesul în care s-au judecat recursurile declarate împotriva hotărârii instanţei din Deva.
Politicianul este judecat de ani de zile într-un dosar în care este acuzat de contrabandă cu maşini. Judecătoria Deva l-a condamnat pe Mischie la trei ani de închisoare cu suspendare, însă, în urma apelului de la Tribunalul Hunedoara, pedeapsa a fost redusă la doi ani cu suspendare. Ieri, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au decis să menţină această decizie, dar l-au şi achitat pe Mischie de infracţiunea de înşelăciune. Necazurile i se trag de la două autoturisme aduse din străinătate, pe care nu le-ar fi declarat la vamă şi pentru care nu a achitat taxele aferente.
„În urma judecării recursurilor, magistraţii au menţinut condamnarea lui Nicolae Mischie la doi ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de folosire de acte falsificate la autoritatea vamală. De asemenea, s-a păstrat interzicerea drepturilor civile de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de doi ani“, a declarat Cosmin Muntean, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia. Tot acesta a  adăugat că, o dată cu achitarea învinuitului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, instanţa a anulat actele false, respectiv declaraţiile vamale de import şi declaraţiile notariale autentificate. În rest, au fost menţinute dispoziţiile sentinţei atacate. „Pe latura civilă, a fost menţinută obligaţia de plată de către inculpat a despăgubirilor în valoare de 33.354,97 lei, stabilită de instanţa de fond, Judecătoria Deva. Hotărârea este definitivă“, a mai precizat Cosmin Muntean.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Toate sentinţele judecătoarei Popescu Daniela sunt desfiinţate. O analfabetă care ar trebui atrestată!

  • pompi, ti-e ciuda ca te-a condamnat pt ca exerciti profesia de avocat fra drept ?!
    nu-i nimic, o sa fii condamnat inca o data, dupa ce se intoarce dosarul de la ccr ...

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

o zi ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

o zi ago