Mircia Muntean a cerut dizolvarea PNL Deva

Nicolle Ebner

Fostul preşedinte al filialei judeţene PNL Hunedoara, Mircia Muntean (foto), a cerut Consiliului Naţional Executiv (CNEx) al PNL, dizolvarea organizaţiei municipale PNL Deva.

Supărat pe coaliţia consilierilor locali

Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, continuă războiul pornit împotriva colegilor de partid şi pentru că nu recunoaşte noua conducere a filialei judeţene PNL Hunedoara aleasă în 6 februarie, a apelat la forurile naţionale. „Da, am cerut în Biroul Permanent Central (BPC) al partidului şi în CNEx, dizolvarea organizaţiei municipale Deva, pentru neregulile care se petrec acolo, respectiv alianţa făcută de membrii PNL Deva din consiliul local, cu cei din PSD şi PDL, împotriva proiectelor iniţiate de mine. Pentru mine, rămâne un mister cine a retras de pe ordinea de zi a şedinţei BPC punctul privind solicitarea de dizolvare a organizaţiei municipale Deva. Eu cred că în spatele acestei manevre se află domnul senator Dan Radu Ruşanu, care este mentorul domnilor Moloţ şi Oancea, deoarece ei n-au personalitatea să ia o decizie pe cont propriu”, a declarat Mircia Muntean.

Referitor la situaţia menţionată, Florin Oancea, preşedintele organizaţiei municipale PNL Deva şi viceprimar al Devei, declară că solicitarea colegului său de partid nu a figurat pe ordinea de zi a CNEx, fiind prezentată doar la punctul „diverse”, şi prin urmare, nu i s-a dat curs. Conform statutului, astfel de probleme trebuie discutate şi rezolvate în interiorul organizaţiilor teritoriale. Doar în cazul în care nu pot fi soluţionate, se apelează la „centru”.

După Paşti, protagoniştii, puşi faţă în faţă

Prin urmare, sarcina rezolvării conflictului dintre primarul Mircia Muntean, care este membru al BPC al PNL, şi viceprimarul Florin Oancea, preşedintele PNL Deva, a revenit Biroului Permanent Judeţean (BPN) PNL Hunedoara. Referitor la nerecunoaşterea noii conduceri a filialei judeţene şi solicitarea făcută direct la CNEx, Mircea Ioan Moloţ, preşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara, la rândul său membru în BPC al PNL, declară: „Mircia Muntean nu recunoaşte nimic. Astăzi îl sacrifică pe Oancea, mâine pe mine, poimâine pe Ruşanu. El este un general care spune că toată armata este a lui, dar o să se trezească fără armată. Membrii BPJ al PNL Hunedoara au solicitat să organizăm o întâlnire cu cei doi protagonişti ai acestui război şi să discutăm cu cărţile pe faţă în plenul nostru. Personal, mi se pare o prostie să apari în CNEx şi să ceri dizolvarea organizaţiei din care şi tu faci parte”, spune liderul liberalilor hunedoreni.

Întâlnirea, între BPJ al PNL Hunedoara-pe de o parte şi Mircia Muntean şi Florin Oancea-pe de altă parte, este programată după data de 15 aprilie.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Ce sa faca si viitorul locatar al puscariei BARCEA MARE , se plange ca un copil prostut pe la toate usile " inchise " de la PNL , poate , poate s-o indura cineva sa-i dea jucariile inapoi . Ai ajuns rau PRIMARE cu sfatuitori ca MOROGAN , COSTA , BURLA , LEVIS , SORCA , FODOR ,LUCHIAN MIRELA , BADIGARDUL NUMIT DE COLEGI "PROSTANACU " RADOANE , PRICAJAN , POPALEPADATU

  • Eu nu il pling pe Mircia dar nici Molot sa nu faca pe moralistul. Lepi tu esti de partea lui Mircia ? Nu imi vine sa cred pentruca tu esti orientat asa cum ai fost si la Drumul Socialismului. Daca e asa sa stii ca MIM iti face papucii. te intorci la Hunedoreanul.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

7 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

7 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

7 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

7 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

7 ore ago