În noaptea de duminică spre luni, adică exact atunci când ar fi trebuit să fie de fapt, în pat, pregătindu-se pentru prima zi de şcoală, trei minori au fost prinşi la furat. În jurul orei 4, o patrulă de siguranţă publică, din cadrul poliţiei municipiului Vulcan, i-a descoperit pe cei trei copii, cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani, în timp ce încercau să fugă, după ce sustrăseseră un casetofon auto, dintr-o maşină parcată pe strada Parângului din localitate. Prejudiciul, în valoare de 300 de lei, a fost recuperat în totalitate, iar pentru faptele lor, copiii s-au ales cu dosare de cercetare penală şi riscă să-şi petreacă următoarea perioadă împreună, într-un centru de reeducare pentru minori. (L. Botici)
Umblă vorba prin târg că șeful unei structuri de mediu ar fi fost sacrificat din…
Antrenorul de tir cu arcul Gigi Pușcă, de la SCO Aninoasa, multiplu campion. Pentru că…
Vasile C., din Vulcan. Pentru că este acuzat că a înșelat 11 persoane și a…
Condamnat la 17 ani de închisoare pentru uciderea unui bătrân cu handicap, criminalul din municipiul…
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Sibiu, a fost reţinut de poliţiştii Biroului…
Magdalena Șerban ADR Vest este poarta spre investițiile mari pe care administrațiile publice locale au…