Bărbatul de 28 de ani, profitând de faptul că fetița era ușor de manipulat din cauza vârstei fragede și a situației familiale, a corupt-o să întrețină relații sexuale cu el.
Au locuit împreună
Pe numele individului au fost deschise mai multe dosare penale iar în cele din urmă a fost acuzat de act sexual cu un minor în formă continuată. Acum le-a cerut procurorilor hunedoreni să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției.
Individul este mecanic de meserie, din Hunedoara, iar în cursul lunii iulie a anului 2021 a cunoscut-o pe minoră la o petrecere. Ulterior, cei doi au continuat să vorbească și au început o relație. Minora s-a dus acasă la bărbat, locuind cu el câteva zile, susțin anchetatorii. Apoi, hunedoreanul i-a dat papucii fetei, după ce și-a dat seama că fata are doar 15 ani, le-a spus el procurorilor. Individul a fost reţinut, iar apoi cercetat sub control judiciar. Acum, în urma acordului încheiat cu procurorii, aceștia au convenit că o pedeapsă de 2 ani și 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, comisă în formă continuată, este suficientă. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei, înaintat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara a fost analizat de instanţa din cadrul Judecătoriei Hunedoara și admis. (M.Gânju).
„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar dintr-o urbe din județ, după ce…
Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…
Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…
Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…
Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bobouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…
PSD a decis, în unanimitate, să nu susțină prin vot un guvern condus de premierul…