Copila ar fi fost coruptă de un individ și obligată să întrețină relații sexuale cu el, după cum au stabilit procurorii.
Individul din Petroșani, acuzat de viol, a susținut prin apărătorul său că fetița a mai avut relații sexuale cu alți bărbați și știa ce face, așa că nu este vorba de viol. Dosarul a ajuns pe rolul instanței din Petroșani, iar judecătorul de cameră preliminară a stabilit că actul procurorilor furnizează o descriere completă a faptei, fiind menţionate inclusiv împrejurări invocate de către inculpat în fundamentarea cererii sale şi anume că persoana vătămată minoră a purtat, cu câteva zile înaintea presupusei fapte, conversaţii cu inculpatul privind exprimarea acordului de a întreţine relaţii sexuale consimţite. (M.Gânju)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…