Categories: Actualitate

Am văzut-o și pe asta! Și-a strâns de gât mama, după ce a băut bine

O deveancă a sunat la 112, după ce fiul ei a vrut să o omoare, băut fiind. Tânărul de 23 de ani a strâns-o de gât pe femeie, iar aceasta nu a mai avut ced face decât să sune la Poliție.
„Dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și ordin de protecție provizoriu emis de polițiști față de tânăr în vârstă de 23 de ani, din Deva. La data de 10 iulie 2023, în jurul orei 22:45, Poliția municipiului Deva a fost sesizată de o femeie în vârstă de 49 de ani, din municipiul Deva, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, fost agresată fizic de către fiul său, în vârstă de 23 de ani.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și au emis un ordin de protecție provizoriu față de tânăr”, a declarat comisarul șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

2 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

2 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

2 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

2 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

2 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

2 zile ago