Categories: Sport

Minivolei: Echipa CNS Cetate Deva, locul VII la turneul final

Nicolae Gavrea

Formaţia de minivolei de la CNS Cetate Deva au reuşit recent o excelentă performanţă, calificându-se la turneul final al Campionatului Naţional, alături de alte şapte echipe din ţară.

Devencele au terminat pe locul III în grupa semifinală în care au evoluat, după CSV Craiova şi CSS Bega Timişoara, depăşind alte formaţii cu pretenţii, fiind vorba de Power Volley Baia Mare, CS Ocna Mureş şi Super Oradea.
Turneul final s-a desfăşurat la Satu Mare, în perioada 25-29 aprilie, iar voleibalistele de la CNS Cetate Deva au evoluat în grupa B, alături de CSM Bucureşti, CSŞ Bega Timişoara şi CSŞ Lugoj. În alcătuirea Ilinca Stoian, Ioana Niculiciu, Hana Poleac, Eliza Pogor, Daria Mancas, Alexia Bugariu, Denisa Muntean şi Andrada Puiu, echipa de la CNS Cetate Deva, pregătită de Titi Scorpie şi Liviu Grădinaru, a câştigat cu 3-2 meciul cu CSS Lugoj (echipă cu jucătoare mai experimentate) şi a pierdut apoi cu 3-0 semifinala din grupă cu CSM Bucureşti. Devencele au încheiat turneul pe un onorant loc VII, dovedind încă o dată că voleiul a fost până nu de mult un sport respectat la Deva, cu multe rezultate pozitive la nivel naţional.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

11 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

12 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

12 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

12 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

12 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

12 ore ago