Politica si administratie

Ministrul Natalia-Elena Intotero, în dialog cu comunitatea originarilor români din Tel Aviv şi Petah Tikva

Adriana Năstase

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero (foto în stânga), s-a întâlnit la Tel Aviv cu reprezentanţi ai comunităţii originarilor români din statul Israel, în cadrul vizitei de lucru a unei delegaţii a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
În cadrul vizitei, ministrul a avut o întâlnire cu originarii din România şi cu autorităţile locale din Petah Tikva, fiind primită de primarul Rami Greenberg, a cărui familie este originară din localitatea Mihăileşti. De altfel, oraşul Petah Tikva este înfrăţit cu municipiul Bacău, iar autorităţile locale intenţionează ca în viitor să realizeze înfrăţiri şi cu alte localităţi din România.
Ministrul Natalia-Elena Intotero s-a întâlnit şi cu elevi ai şcolii de Diplomaţie din Petah Tikva, dintre care mulţi cunoşteau deja România şi participaseră la schimburi de experienţă în ţara noastră. Schimbul de bune practici, proiectele MRP în sprijinul românilor şi originarilor români de pretutindeni şi o cât mai strânsă cooperare în viitor, pe linie de proiecte comune, au fost principalele teme de pe agendă.
Totodată, la sediul Institutului Cultural Român din Tel Aviv, secretarul general MRP, Alina Hagima, a coordonat o sesiune de informare privind obţinerea de finanţări nerambursabile oferite de minister. Astfel, participanţii au avut ocazia de a se familiariza cu paşii care trebuie urmaţi în vederea alcătuirii unui dosar eligibil. Demersul face parte dintr-o campanie iniţiată de MRP în mai multe state cu importante comunităţi româneşti, astfel încât în sesiunea de finanţare pe anul 2019 românii de pretutindeni să poată pune în practică proiecte cât mai multe în vederea, promovării şi afirmării identităţii etnice, culturale şi lingvistice româneşti.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie cu chipiu are șanse mari să fie re­trogradată. Nu de…

8 ore ago

Dansăm? Da, la Simeria a fost o seară magică

Seară magică la Simeria, duminică! În Parcul Unirii, care tocmai a fost reabilitat, a fost…

8 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a crezut de la bun început în echipa…

8 ore ago

Bulina neagră

Vasile T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru furt calificat, omul fiind…

8 ore ago

Lelese: Vor să fie găsiți oricând, de oricine, prin RENNS

Magdalena Șerban Registrul Electronic Național al No­men­claturii Stradale reprezintă evidența electronică a drumurilor și adre­selor…

8 ore ago

Nu mai lucrează cu publicul! Salariații de la Mediu protestează!

Salariații de la Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara se răzbună pe hunedoreni. Pentru că nu…

8 ore ago