Categories: Educatie si cultura

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT: VIAŢA, O CĂLĂTORIE SUBLIMĂ

Dragă cititorule, începând din acest moment te invit să pornim împreună în cea mai frumoasă călătorie, cea dintre cer şi pământ, în care vom porni de la esenţa spiritului care eşti, vom parcurge împreună traseul numit viaţă, ca să ne reîntregim aliniind mintea, sufletul şi spiritul, ca pe o trinitate unică, la destinaţia finală.
Fiind prima noastră întâlnire, am să-ţi spun pe scurt cine sunt: numele meu este Mariana-Valentina Mureşan, de profesie sunt jurnalist şi profesor de istorie, iar în viaţa de zi cu zi sunt soţie, mamă, fiică, OM. Din anul 2013 sunt co-creatorul vieţii mele. Când am înţeles că tot ce am trăit până atunci a fost o minciună, că nu venim pe pământ la întâmplare, avem misiuni universale şi personale bine definite, că suferinţele noastre trupeşti, sufleteşti sau de viaţă provin din neînţelegerea deplină a ceea ce suntem, am luat decizia de a reporni motoarele de la zero. Am şters din mintea şi din sufletul meu tot ce ştiam sau învăţasem aproape 40 de ani şi mi-am dat şansa şi răgazul de a mă naşte din nou, la început învăţând, mergând la conferinţe, cursuri etc. apoi testând totul pe propria persoană, pe cei apropiaţi mie şi pe cei ce mi-au cerut ajutorul. Pentru că exact asta vrea Dumnezeu de la noi: OMUL NOU, CU TOTUL NOU!
Ştiu că fiecare dintre voi sunteţi particularităţi ale unui destin, că aveţi viaţa voastră, cu bune şi rele, dar când simplificăm totul, ne vom da seama că suntem la fel, trăim aceleaşi lucruri, doar dramele din vieţile noastre diferă puţin. Iar ele pot fi rezolvate! Iată ce îţi propun, dragă cititorule: să cunoaştem împreună cauza lucrurilor, să învăţăm împreună cine suntem, să-l întâlnim pe Dumnezeu ţinându-ne de mână, să te cunoşti cu adevărat pe tine şi nu în ultimul rând să afli de ce ai venit pe pământ. Pentru că, din momentul în care ai citit acest articol, nu mai eşti singur!
Vom parcurge fiecare etapă, începând cu aceasta, a conştientizării faptului că viaţa este o călătorie sublimă. Apoi ne vom referi la destin, la faptele şi nevoile noastre, ne vom raporta la Divinitate, corect şi simplu, vom învăţa ce este iertarea, armonia, cum să dobândim cele de folos nouă, ca mai apoi să medităm la mântuire. Totul este un curs lin şi firesc, doar că acest firesc ne-a fost furat atunci când ne-am ancorat în materie şi am uitat cine suntem. Iar toate acestea se întâmplă ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT! De aceea am şi botezat această rubrică astfel. Ne vom întâlni în fiecare zi de luni, dacă mă căutaţi în paginile ziarului vostru preferat. Astăzi v-am spus pe scurt ce avem de făcut. De săptămâna viitoare le vom descoperi pe rând. Tot ce ai de făcut este să fixezi ceasul treziei să sune!

Îndemnul meu, de astăzi înainte va fi simplu, dar extrem de frumos şi de benefic:
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • În ceea ce ma priveste...sa continuam călătoria...zic...pentru ca am inceput-o de ceva timp....Mult succes draga noastră!!!! ❤️❤️❤️❤️❤️

  • Cu siguranța va fii o călătorie fascinanta! Cu siguranța merg alaturi de tine! Succes! Aștept nerăbdătoare

  • Am admirat întotdeauna omul deștept, omul cu un IQ măcar normal.. Valentina Muresan un om cu un IQ ce depășește normalul,este pe deasupra un spirit nobil și frumos, întrucât atunci când reușești sa te redescoperi altfel, sa împărtășești și celorlalți traile și descopririle tale fascinante,invatarile tale și experientele tale bune sau rele din care ai reușit sa înveți,ca mai apoi sa dăruiești, înseamnă că ai reușit de mult sa te identifici cu cei înțelepti,speciali și binecuvântati... ! Cu siguranță îți voi lectura fiecare rubrica stimabila Valentina Muresan!

Recent Posts

Două persoane reținute în Valea Jiului pentru tâlhărie calificată și agresiune

Polițiștii din Valea Jiului au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în două cazuri…

6 minute ago

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

21 de ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

21 de ore ago

BĂRBAȚI CONDAMNAȚI LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE, DEPISTAȚI ȘI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie au reținut, la data de 19 iunie…

21 de ore ago

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

2 zile ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

2 zile ago