“Am solicitat şi constructorului Tirena Scavi (de pe lotul 2 al autostrăzii Timişoara-Lugoj – n.r.) şi constructorului Selina de pe Lugoj-Deva, lotul 2, să urgenteze lucrările în aşa fel încât să nu se facă proiectul în 30 de luni, ci mai repede. Dacă nu vor reuşi să termine până în decembrie 2015, în septembrie 2015 vom proceda la «fazare» (în funcţie de stadiul lucrărilor la acea dată – n.r.). Avem un memorandum deja aprobat în Guvern, Comisia Europeană a aprobat «fazarea» geologică propusă de noi, a proiectelor, în aşa fel încât să fie finanţate şi din alocarea 2007-2013 şi din alocarea 2014-2020, dar în acelaşi timp ne bazăm pe forţa de lucru a companiilor”, a declarat Dan Şova.
Ministrul Transporturilor a mai precizat că a discutat şi cu omologul său din Ungaria despre autostrada care va fi construită de ţara vecină până la graniţa cu România şi că aceasta va fi terminată cu aproximativ nouă luni mai repede decât cea din România.
Termenele de finalizare ale loturilor 2, 3 și 4 ale autostrăzii A1 pe tronsonul Lugoj –Deva sunt 27 mai 2016.
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră a pățit exact ce a făcut…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…
V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…
Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…
Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…
Magdalena Șerban Digitalizarea reprezintă un pilon esențial al misiunii de a aduce actul medical mai…