Categories: ActualitateFlash

Prefectul de Hunedoara, Fabius Kiszely, este aproape sigur. “În martie 2019 se vor da în folosinţă încă 30 de kilometri din tronsonul Lugoj-Deva al autostrăzii”

Sorina Popa

Ministrul Transporturilor, încă în funcţie, Lucian Şova, a dat o fugă ieri, de la Alba Iulia, unde a avut loc şedinţa solemnă a Guvernului, la şantierul autostrăzii de la Şoimuş.

Ministrul a spus că este mulţumit de cum se lucrează şi se avansează cu Lotul 4 al autostrăzii. El s-a dus pe şantier şi a vorbit cu muncitorii şi cu specialiştii. Era şi normal, având în vedere că, probabil, după 1 decembrie 2018, Şova nu va mai ocupa această funcţie.
Prefectul de Hunedoara, Fabius Kiszely, a declarat că avem toate şansele să circulăm pe A1 şi pe lotul 4, începând cu luna martie a anului viitor. ”Suntem în termen cu lucrările de pe autostradă, atât la lotul 3 cât şi la lotul 4. În martie anul viitor, lucrările vor fi finalizate şi la Dealul Liliecilor. Estimez că în martie 2019, aproximativ 30 de kilometri de autostradă, adică întreg lotul 4 şi o parte din lotul 3 vor fi date în folosinţă”, a declarat prefectul Fabius Kiszely pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Deşi în 9 noiembrie, constructorul român Dorinel Umbrărescu a anunţat că va finaliza lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva până în august 2019, se pare că există posibilitatea ca ele să fie finalizate în primăvara anului viitor. Anterior, şefii de la Drumuri sperau ca acest lot să fie deschis până la finele anului, dar termenul s-a prelungit din cauza lucrărilor complexe care mai trebuie executate la Dealul Şoimuş, cunoscut ca „Dealul Liliecilor“.
Cert este că se munceşte intens pe Lotul 4 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva, care are în total 22,139 km, în acest moment lucrările fiind finalizate în proporţie de peste 95 la sută.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Dar drumul DN 7A (Cheile Jietului) ca isi rup masinile cetateni vaii jiului pentru a merge la Voineasa si pe Transalpina sau duminica la Manastirea de la Groapa Seaca , dar drumul spre Herculane , ...???

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

11 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

11 ore ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…

11 ore ago

Percheziții domiciliare în patru localități din valea jiului, într-un dosar privind loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…

11 ore ago

Dobra petrece, de ziua ei

Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…

12 ore ago

Rezultatele analizelor de laborator se pot obține online sau offline la spitalul din Orăștie

Magdalena Șerban Digitalizarea reprezintă un pilon esențial al misiunii de a aduce actul medical mai…

12 ore ago