Miniștri PSD au îndeplinit toate jaloanele din PNRR

România este într-o cursă contra-cro­no­metru pentru depunerea primei ce­reri de rambursare la Comisia Euro­peană pentru fondurile din Pla­nul Național de Redresare și Rezi­liență (PNRR).
Banii din PNRR sunt vitali și este pri­o­ritară îndeplinirea la termen a jaloanelor, pentru ca în țara noastră să intre cele 2,9 miliarde de euro, corespunzătoare cererii de plată pe care România o va adresa Comisiei Europene.
Echipa miniștrilor PSD s-a achitat de sarcini, toate jaloanele care le reveneau pentru primul trimestru al anului fiind îndeplinite. Restanțele rămase sunt mai degrabă de ordin tehnic decât struc­tural și sunt în responsabilitatea PNL (majoritatea la ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării), iar cel mai mare obstacol se referă la proiectul cloud-ului guvernamental.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat în luna martie că sunt îndeplinite toate cele 24 de ținte, dar un document oficial al guvernului din această lună arată că doar 22 de ținte au fost atinse.
PSD îi îndeamnă pe partenerii de la PNL la mai multă rigoare, viteză și efi­ciență în îndeplinirea obiectivelor m­i­nis­teriale asumate, pentru că în contextul economic extrem de dificil din prezent este o obligație de mare responsabi­li­tate atragerea fondurilor europene.
Din cele 2,9 miliarde de euro care se vor regăsi pe cererea de plată pe care a România o va trimite în această peri­oadă Comisiei Europene, peste 2 mi­li­arde de euro sunt bani nerambursabili.
Plățile se fac însă doar dacă toate ja­loanele PNRR aferente primului tri­mestru sunt îndeplinite. Asta înseamnă că degeaba își fac treaba miniștrii PSD dacă cei ai PNL înregistrează restanțe.
Următoare cerere de plată – de apro­xi­mativ 3 mld euro – se transmite în octom­brie și este condiționată de îndeplinirea jaloanelor din trimestrul II al anului.
În PNRR se regăsesc prioritățile in­vestiționale și reformele necesare pen­tru redresarea și creșterea sustenabilă a economiei, corelate cu tranziția verde și digitală în acord cu cerințele Comisiei Europene.

Ilie Toma,
deputat PSD Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Într-o țară democrată drepturile trebuie să fie respectate prin lege , doar într-o țară comunistă drepturile sunt dictate de dictatori și cetățenii săraci sunt bogați în speranțe așteptându-l pe sfântul așteaptă și tot așteptând sunt obligați la sărăcie și sclavie .

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doi fruntași ai tur­nă­toriilor din vremea fostului regim au a­juns la concluzia că experiența lor…

12 ore ago

Bulina albă

Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…

12 ore ago

Bulina neagră

Ștefan C. Pentru că este acuzat și judecat de comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă și…

12 ore ago

A vrut să spargă seifurile unui CAR, a ajuns după gratii

Condamnat, în urma contopirii cu o altă pedeapsă, la aproape 3 ani de închisoare cu…

12 ore ago

Cadastru gratuit pentru cetățenii din Bucureșci. Apel al primarului

Magdalena Șerban Înregistrarea proprietăților în ca­dastru și cartea funciară rămâne, pentru mulți proprietari din mediul…

12 ore ago

Răchitova: impozitele s-au majorat fiindcă a decis Guvernul. Conducerea locală, neputincioasă în fața legii

Magdalena Șerban La Răchitova, majorările de dări locale, situate între 70-100%, nu au fost dorite…

12 ore ago