Categories: Comunitate

Minerii din Valea Jiului protestează în Capitală

Maximilian Gânju

Circa 100 de mineri de la cele şase exploatări din Valea Jiului vor ajunge astăzi, în Capitală, pentru a lua parte la mitingul organizat de Blocul Naţional Sindical. Ortacii au plecat spre Bucureşti din Petroşani, în jurul orei trei dimineaţa, cu două autobuze şi mai multe autoturisme personale.

Riscă să nu mai primească subvenţii de la stat
Zoltan Lacataş, preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, spune că minerii vor protesta paşnic alături de restul sindicaliştilor din Blocul Naţional Sindical. Totodată, sindicaliştii LSMVJ afiliaţi BNS merg în Capitală cu o listă proprie de revendicări. Astfel, liderii minerilor cer ca minele de huilă să nu fie închise şi să nu se sisteze subvenţia acordată de stat acestei industrii. Un proiect al Uniunii Europene prevede ca din ianuarie 2011, mineritul din Germania, Italia, Spania sau România să nu mai primească ajutor de stat, decât pentru închidere şi conservare. Deja, trei subunităţi miniere din Valea Jiului sunt pe o listă neagră şi ar urma să fie închise din 1 ianuarie 2011. Cele trei exploatări în pericol sunt EM Uricani, unde a şi avut loc un protest al minerilor în urmă cu puţin timp, tocmai din acest motiv, EM Petrila, unde în 2008 s-a produs un teribil accident de muncă iar activitatea extractivă este perturbată şi astăzi din acest motiv, şi una dintre EM Paroşeni, EM Livezeni şi EM Vulcan.
Astăzi, în Bucureşti, sunt aşteptaţi cel puţin 10.000 de membri de sindicat afiliaţi BNS şi care vor protesta atât în Piaţa Victoriei, cât şi la alte ministere, iar mitingul va fi un preambul al viitoarelor acţiuni comune ale confederaţiilor sindicale. Mitingul vizează o listă clară de revendicări, printre care creşterea salariului minim pe economie la 750 de lei, alocarea de resurse financiare pentru relansarea economică, restructurarea inspecţiei muncii, dar şi finalizarea Legii unice de salarizare.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • "Bucuresti,Bucuresti………" dar ar fi bine dupa o curatenie generala prin conducerile sindicatelor. Cu actualii lideri rezultatul va fi ZERO.

    NOROC BUN TUTUROR, MAI PUŢIN HOŢILOR, LAŞILOR, LINGĂILOR, LICHELELOR, LENEŞILOR, CORUPŢILOR ŞI DICTATORILOR!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

E uimitor cât bănuț public se poate încasa fără să faci nimic. Se zvonește că…

8 ore ago

Bulina albă

Gigi Pușcă, antrenor de tir cu arcul din Valea Jiului Pentru că participă cu cinci…

8 ore ago

Bulina neagră

Gheorghe B., din Aninoasa Pentru că a fost condamnat pentru conducere fără permis, dar a…

8 ore ago

INVESTIȚII ÎN INFRASTRUCTURĂ: Drumul Județean DJ 687D este în șantier!

Consiliul Județean Hunedoara continuă modernizarea rețelei rutiere din județul Hunedoara. Astfel, au fost demarate lucrările…

8 ore ago

Fiecare gest poate salva· o viaţă: Atelier practic de prim ajutor găzduit de către Primăria Municipiului Deva

Primăria Municipiului Deva a fost gazda unui atelier practic de prim ajutor dedicat membrilor Consiliului…

12 ore ago

Luncoiu de Jos: achiziţie din bani europeni pentru susţinerea lucrărilor edilitare

Magdalena Șerban Comuna Luncoiu de Jos face parte din Asociația GAL Țara Zarandului, un grup…

12 ore ago