Nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi de salariile mici încasate, care nu s-au majorat aşa cum li s-a promis, câteva zeci de mineri de la Vulcan au refuzat, ieri, să intre în şut.
Oamenii s-au urcat într-un autobuz şi au venit în curtea Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, ca să ceară socoteală administraţiei. Nemulţumirea minerilor vine de la faptul că nu au primit sporul de periculozitate majorat, aşa cum li s-a promis şi cum, de fapt, este stipulat printr-o hotărâre de Guvern. Oamenii spun că nu îşi cer decât drepturile, mai ales că lucrează în condiţii extrem de grele şi cu utilaje depăşite fizic şi moral. „Noi, minerii, suntem cea mai oropsită categorie profesională din România. Astăzi, trebuia să se acorde majorarea sporului de periculozitate, de la 600 la 700 de lei. În curtea Companiei a venit o parte din schimbul II, pentru că am asigurat cele necesare, iar acum, oamenii se reîntorc la muncă, dar am venit pentru a ne asigura că lucrurile se vor îndrepta spre normalitate”, a declarat liderul de sindicat de la Exploatarea Minieră Vulcan. Astăzi, o delegaţie a minerilor din Valea Jiului se întâlneşte cu ministrul Economiei şi, în funcţie de rezultatul întrevederi, se va stabili calendarul unor noi proteste, în cazul în care doleanţele ortacilor nu se rezolvă.
Deşi de această dată nu au venit în curtea CNH, toţi minerii din Valea Jiului sunt solidari cu cei de la Vulcan, pentru că sunt în aceeaşi situaţie. (C. Cosman)
Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…
Proiectul a vizat reabilitarea și eficientizarea energetică a sediului administrativ al DGASPC Hunedoara, situat în…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…
View Comments
Unul din "utilajele" sau mai bine zis "sculele" pedeliste ,depasite "fizic si moral" e si insusi ,de-acu',directorul striper.Si leader-ul de sindicat,sa nu mai vorbeasca in numele ortacilor.Sa vorbeasca doar in numele celor care,prin manevre murdare,le-a asigurat functiile si ii tolereaza in continuare.Cea mai tare recomandare a direcorului-striper,a fost a presedintei PD-L Vulcan,viceprimar cu "usa deschisa" la fostul Pogea,penalul Vladu,Falca,Igas,Udrea si toata suita Cupolei ,citez din declaratia respectivei dupa numirea ca director:"Enache e un baiat bun !".Avind in vedere ca a avut legatura cu activitatea de extractie a carbunelui,cam cit au avut si ortacii cu mulsul oilor,poti sa-i intelegi "ratacirile",dar nu-i inteleg pe cei ce o asculta.