Categories: Comunitate

Sporul de pericol, înlocuit cu tichete valorice

Maximilian Gânju

Compania Naţională a Huilei din Petroşani a dat publicităţii protocolul încheiat între sindicate, administraţia din minerit şi ministerul de resort, act semnat vineri, şi care a dus la stoparea grevei minerilor.

Sindicatul este de acord
Deşi surse din rândul sindicaliştilor vorbeau de majorarea sporului de pericol, în locul acesteia, minerii din Valea Jiului au obţinut practic o compensare. Mai exact, aceştia primesc tichete cadou, duble ca valoare faţă de creşterea pe care ar fi primit-o la sporul de pericol, iar în schimb, se obligă prin liderii lor să renegocieze clauza privind creşterea în bani a sporului de periculozitate.
Ca urmare, CNH Petroşani va acorda pe luna martie 2012, tichete cadou pentru luna februarie 2012, în cuantum de 300 lei pentru fiecare salariat care desfăşoară activitate în condiţii speciale. Aceste tichete cadou se acordă ca o compensare a drepturilor salariale, reprezentând majorarea sporului de periculozitate pentru luna februarie 2012, de la 600, la 700 lei şi creşterea salariilor, conform Actului Adiţional la Contractul colectiv de muncă al CNH – SA pentru anul 2012. Totodată, în baza unor protocoale încheiate lunar între CNH – SA şi Sindicatul Muntele, pentru lunile martie, aprilie, mai şi iunie 2012, se vor acorda tichete cadou în cuantum de 200 lei pentru fiecare salariat care desfăşoară activitate în condiţii speciale. „Sindicatul Muntele este de acord cu compensarea drepturilor salariale reprezentând majorarea sporului de periculozitate pentru luna februarie 2012, de la 600 la 700 lei, şi creşterea salariilor pentru luna februarie 2012, şi se obligă să procedeze la renegocierea clauzelor cu privire la sporul de periculozitate”, se arată în comunicatul emis de CNH. Minerii vor primi tot tichete cadou şi pentru sărbătorile pascale, în cuantum de 400 lei, iar pentru cei care muncesc la suprafaţă, prima este de 250 de lei, tot în tichete cadou.

Compania Huilei e acţionată în judecată
Încetarea grevei de către mineri nu înseamnă şi sfârşitul problemelor pentru CNH. Angajaţii de la suprafaţă sunt nemulţumiţi de cuantumul primei de Paşti, dar şi pentru că au semnat actul adiţional privind creşterea veniturilor, ceea ce nu s-a întâmplat. Prin urmare, ei vor acţiona în instanţă Compania Huilei, motivând nerespectarea unui act adiţional semnat cu administraţia, dar şi pentru discriminare. „Acţionăm în judecată administraţia Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, pentru nerespectarea actului adiţional semnat de salariaţi şi pentru discriminare, deoarece aceste tichete cadou se acordă doar pentru personalul din subteran”, a declarat Zoltan Lacataş, preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, organism sindical care reprezintă circa 1.200 de salariaţi ai CNH, care muncesc la suprafaţă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

2 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

2 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

2 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

2 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

2 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

2 ore ago