Categories: Actualitate

Minerii de la Uricani şi Paroşeni nu cedează

Maximilian Gânju

Patru mineri au avut nevoie până acum de îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău în subteran. Miercuri seara, unul dintre ei a ajuns la spitalul din Vulcan, dar este în afara pericolului. Ieri, un alt protestatar a avut nevoie de ajutor medical. Minerii susţineau şi ieri că nu vor renunţa la acţiunea lor de protest până nu vor primi asigurări că le vor fi respectate drepturile.

O parte a revendicărilor lor a fost oarecum soluţionată, iar ortacii de la minele Paroşeni şi Uricani, care nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, în urma întrunirii Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Hunedoara, au certitudinea că nu vor rămâne fără loc de muncă. Aceştia vor fi preluaţi de Complexul Energetic Hunedoara, iar numele celor admişi în urma unui concurs au fost deja făcute publice. Punctul principal pe lista revendicărilor este însă Ordonanţa 36, act normativ care prevede plăţi compensatorii pentru cei care urmează să-şi înceteze activitatea la finele acestui an, dar şi doi ani de protecţie socială. Cum documentul nu a fost reînnoit, minerii se tem că vor fi disponibilizaţi fără a primi compensaţiile pe care le-au primit colegii lor în anii trecuţi. În paralel cu protestul din subteran, minerii asigură şi inspecţiile tehnice din galerii, astfel încât acestea să se poată menţine în normele de siguranţă.
Peste 100 de mineri de la Paroşeni şi Uricani s-au blocat încă de luni în subteranul celor două exploatări aparţinătoare Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului. Pe de altă parte, Vasile Pavel Dreghici, directorul general al Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului, şi-a dat demisia din funcţie. Dreghici ar urma să nu mai conducă SNÎMVJ de astăzi, 1 noiembrie 2019.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Lucian-Ioan Rus, candidatul PSD la funcţia de primar al Devei: Candidatura mea este pentru deschiderea comunităţii către un nou proiect de dezvoltare

Lucian-Ioan Rus și-a depus candi­da­tura pentru funcția de primar al mu­ni­ci­piului Deva. Rus a spus…

27 de secunde ago

Bicicleta „câştigă” teren, la Orăştie

Magdalena Șerban Municipiul Orăștie derulează în pre­zent 2 proiecte de investiții pentru ame­najarea de piste…

41 de secunde ago

Apel al primarului din Zam, către cetăţenii comunei

Iarna, car și vara, sanie – spune un proverb românesc vechi, dar cu mult tâlc…

45 de secunde ago

FCSB este noua campioană a României. Echipa nu mai câştigase titlul din 2015

FCSB a câştigat titlul de campioană a României la fotbal, sâmbătă seara, după ce a…

4 minute ago

FRF a anunţat cine a primit licenţa UEFA. Corvinul mai are de aşteptat

Comisia de Apel a pronunțat ho­tă­rârile în privința formațiilor care pri­mesc licența UEFA. Nouă cluburi…

9 minute ago

FUTSAL. Meciuri decisive pentru calificarea în finală

Mâine se vor desfășura partidele din cadrul penultimei etape din faza play-off în Liga întâi…

9 minute ago