Categories: Comunitate

Mii de turişti au ales staţiunea Parâng

Carmen Cosman

Investiţiile din Staţiunea Parâng, realizate cu bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, încep să-şi arate roadele. Municipalitatea din Petroşani anunţă că în weekend-ul trecut, în Parâng, s-a aflat un număr record de turişti.
„Conform datelor deţinătorilor de instalaţii de transport pe cablu – telescaun, s-a înregistrat un număr de 5.900 de accesări ale acestor instalaţii, totodată, fiind înregistrat şi un număr de peste 1.000 de maşini. Numărul turiştilor care vizitează Masivul Parâng a fost în creştere în această iarnă, după ce a fost dată în folosinţă Pârtia B, care măsoară 3,3 km şi este prevăzută cu instalaţie de zăpadă artificială”, a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi.
Unii turişti au reclamat că starea pârtiilor nu este tocmai bună, iar zăpada nu a fost bătătorită, însă primarul a negat categoric aceste informaţii. „Vă pot spune cu certitudine că nu este aşa. Pârtia B are deja un pat de gheaţă făcut şi cu zăpadă artificială. Este cea mai bună din punct de vedere al condiţiilor de schi”, a precizat acesta.
Până acum, lucrările executate în Staţiunea Parâng au înghiţit aproximativ 15 milioane de lei. Domeniul schiabil se va întinde pe o suprafaţă de 150 hectare şi va avea 17 pârtii. De asemenea, pentru acces, între Petroşani şi staţiunea montană Parâng va fi amenajată o telegondolă. Investiţia se cifrează la peste 68 de milioane de euro.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…

6 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat des­pre o duduie din zonă cu ambiții cât Eve­res­tul și cu…

7 ore ago

O INVESTIȚIE ÎN RESPECT: Noua capelă municipală din Hunedoara prinde contur

Lucrările la noua capelă a cimitirului Valea Seacă din municipiul Hunedoara avansează în ritm susținut,…

7 ore ago

NOTA DE PLATĂ A NEGLIJENȚEI: Devenii riscă să achite 2 milioane de euro din cauza unor tarife „uitate” de funcționari

O eroare administrativă gravă, în­tinsă pe parcursul a aproape un de­ce­niu, amenință direct buzunarele lo­cuitorilor…

7 ore ago

Un nou utilaj modern a ajuns la Primăria Peștișu Mic: Echipament performant pentru curățarea și întreținerea comunei

Magdalena Șerban Parcul de utilaje destinat gospo­dăririi comunei Peștișu Mic se ex­tin­de. Un echipament modern…

7 ore ago