Categories: Actualitate

Mihai Panaitescu, debut în arta digitalã

Nicolle Ebner

La Galeriile de Artă „Forma” din Deva, „s-a întâmplat o noutate” binevenită, precum un duş răcoritor în plină arşiţă a verii.

„Underworld”

Regizorul Mihai Panaitescu (medalion), o vreme director al Teatrului de Revistă din Deva, demonstrează că este pasionat nu doar de teatru, ci şi de artă. Absolvent al Şcolii de Fotografie „ImageArt” din Sibiu, Mihai Panaitescu şi-a vernisat ieri, la Galeriile din Deva, prima expoziţie personală. Este vorba de expoziţia de artă digitală „Underworld”. În lucrările sale, autorul combină arta fotografică cu cea conceptuală, în tehnici de ulei sau acuarelă, totul fiind transpus pe pânză, într-o formă nu numai interesantă, ci şi inspirată. A declarat că pentru această expoziţie a lucrat timp de şase luni, în special noaptea – perioadă de plină inspiraţie. Colecţia însumează 60 de lucrări, însă, la Galeriile de Artă „Forma” sunt expuse doar 26, pentru că doar atâtea au încăput. Pentru lucrările sale, Mihai Panaitescu a folosit modele din Sibiu, actriţe la Teatrul Naţional Radu Stanca, pentru că, „în Deva încă nu am găsit modele. Lumea este mai reticentă, mai ales când e vorba de nud. Dar mai caut”, spune autorul. „Îmi place foarte mult genul acesta de artă. Ca mentor, ca şi fotograf celebru, îmi place Jan Saudek, precum şi arta lui Marc Chagall, ca să nu mai vorbesc de Gustav Klimt”, povesteşte Mihai Panaitescu.

Lucrările lui Mihai Panaitescu plac chiar foarte mult. Publicul este atras nu doar de tehnica folosită de artist – arta digitală, artă contemporană relativ nouă, apreciată drept arta viitorului -, ci şi de concept. A şi vândut deja 12 lucrări din cele 60 realizate în ultimele şase luni. Expoziţia poate fi vizitată până la sfârşitul acestei luni, mai exact, până în 30 iunie, după care, „Underworld” va pleca spre Sala Dalles sau Casa Armatei, în Bucureşti. Încă nu s-a decis.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Nistor Laurențiu – Președintele Consiliului Județean Hunedoara

Le mulțumesc colegilor mei parlamentari PSD ai județului Hunedoara: Natalia Intotero (deputat, vicepreședinte al Camerei…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un concurs pentru ocu­parea unui post la o unitate medicală ar…

10 ore ago

Bulina albă

Robert Humel, profesor și cunoscut artist plastic din Petroșani Pentru expoziția sa intitulată inspirat „Repere”,…

10 ore ago

Bulina neagră

Ștefan f., din Petroșani, recidivist Pentru că a ajuns după gratii pentru nerespectarea ordinelor de…

10 ore ago

Minerii din Valea Jiului, solidari cu cei din Oltenia

Sindicatul Muntele, ce reuneşte mineri şi energeticieni din cadrul Complexului Ener­­getic Valea Jiului, se declară…

10 ore ago

Eternul Paris

În fiecare an, ziua de 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei, este sărbătorită de către…

10 ore ago