Categories: Sport

Mihai Leu se menține pe locul secund în Super Rally

Pilotul francez Jerome France (Formula Renault) a obținut al patrulea succes din tot atâtea posibile în acest sezon din Campionatul Național de Super Rally după ce a fost cel mai rapid și în etapa de la Craiova.

Prezență internațională
Un număr de 31 de concurenți au luat startul la Craiova Super Rally, care a bifat a patra ediție. După ce în 2017 și 2018 s-a impus Titi Aur, iar în 2019 victoria i-a revenit lui Costel Cășuneanu, în acest an pe prima treaptă a podiumului a urcat Jerome France.
Pe un monopost Formula Renault, francezul a dominat atât calificările pe care le-a încheiat pe prima poziție, cât și Finala de 12, acolo unde a dus o luptă intensă cu Mihai Leu.
La bordul unui model Ferrari 458 Challenge, fostul mare campion mondial la box a reușit să coboare de fiecare dată sub timpul înregistrat în manșa precedentă de Jerome France, însă acesta din urmă a continuat să scadă până la 03:15,389.
Diferența finală dintre cei doi a fost de sub o secundă și jumătate, suficient însă ca France să câștige a patra etapă din tot atâtea posibile și să își asigure matematic titlul de campion național la super rally în 2021.
Podiumul etapei de la Craiova a fost completat de Emil Ghinea (Norma M20F), care a încheiat cursa în 03:18,186. Etapa a avut parte și de pre­zență internațională, cu piloți din Bulgaria, Franța, Belgia și Italia.
Jerome France are maximum de puncte după 4 etape, 100, fiind urmat în topul general de Mihai Leu, cu 63 puncte și de Dani Oțil, cu 48 de puncte. Etapa finală de super rally va avea loc pe 23 octombrie în București.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

23 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

23 de ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

23 de ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

23 de ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

23 de ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

23 de ore ago