Categories: Sport

Câştigătorii Campionatului Naţional de Super Rally

Pilotul francez Jerome France a obţinut al doilea succes consecutiv în Campionatul Na­ţio­nal de Super Rally, după ce a fost cel mai rapid şi pe circuitul stradal din centrul mu­ni­ci­piului Târgu Mureş. Pe un monopost For­mula Renault, France i-a depăşit pe Dani Oţil şi Mihai Leu, care au completat podiumul final al rundei a doua din acest sezon.
Pe prima trecere de pe traseu, în calificări, France a fost cel mai rapid dintre toţi cei 35 de piloţi,singurul care s-au apropiat a fost Dani Oţil, pe un model Radical SR4.
Finala a fost extrem de disputată, lupta dându-se între France, Oţil şi Leu. Primul a câş­tigat, asigurându-şi un timp cu puţin pes­te două secunde faţă de ceilalţi doi rivali. Revenit pe Ferrari după ce la prima rundă a pilotat un Radical SR8, Mihai Leu a fost la numai o zecime în spatele lui Oţil.
În Top 12 din marea finală s-au mai clasat Emil Ghinea, Aurelian Andronache, Istvan Beko, Vilmos Alpar Pal, Zoltan Martincsek, Ev­geni Yankov, Csaba Besenyei şi Ricardo Tara­balli.
După primele două etape, France este lider în Campionatul Naţioonal de Super Rally powered by Superbet, fiind urmat de Leu şi Oţil. Actualul sezon programează un to­tal de 5 etape, următoarea urmând să aibă loc pe străzile din Deva în perioada 13-14 au­gust.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

3 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

3 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

3 ore ago

Drumul spre Stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

3 ore ago