Categories: Sport

Mihai Leu s-a întâlnit ieri cu Mike Tyson

Ovidiu Mănăstire

Fostul campion mondial de box profesionist, hunedoreanul Mihai Leu, s-a întâlnit ieri, la Bucureşti, cu Mike Tyson, una din legendele boxului mondial. Tyson a venit în capitala României pentru lansarea unei băuturi energizante, fiind invitat chiar în şedinţa Senatului României, întâlnindu-se de asemenea cu foştii mari campioni români, Mihai Leu, Leonard Doroftei şi Viorel Simion.

„Tyson, un sportiv extraordinar!”
Întâlnirea cu marele boxer american a fost o onoare pentru hunedoreanul Mihai Leu, care a aşteptat cu nerăbdare evenimentul. „Vă daţi seama că am aşteptat cu nerăbdare întâlnirea cu Mike Tyson. Chiar dacă a fost un sportiv controversat, Mike a fost un mare campion şi este un tip extrem de popular. Am discutat despre box, depănând amintiri din trecutul nostru ca sportivi”, a declarat Mihai Leu.

„Avem nevoie de soluţii pentru revigorarea sportului!”
Leu, în vârstă de 47 de ani, este conştient că boxul românesc este în decădere şi crede că este nevoie de soluţii pentru revigorarea întregului sport românesc. „E adevărat că boxul românesc este în regres, dar întreg sportul românesc este şi trebuie să venim cu soluţii pentru revigorarea lui. E greu în ziua de azi, ca boxer român, să ajungi în top, pentru că nu ai condiţiile necesare de a progresa. Dar, ca sportiv, trebuie să te pregăteşti în orice condiţii şi să profiţi de orice şansă care ţi se oferă”, a mai spus Leu.

Regretă dispariţia lui Gelu Simoc
Iniţiator al proiectului FC Hunedoara, alături de Dan Bobouţanu, Mihai Leu deplânge dispariţia lui Gelu Simoc, fostul preşedinte al Corvinului. „A fost o veste extrem de tristă moartea lui nea Gelu. Am aflat încă de duminică ce s-a întâmplat şi bănuiam că aici se va ajunge. A fost un om extraordinar, chiar îmi aduc aminte că am fost cu el la Timişoara, când ne-am întâlnit cu Mircea Lucescu, pentru semnarea actelor înfiinţării clubului. Şi dispariţia acestui club o consider o mare greşeală”, a încheiat fostul campion.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că între doi colegi din­tr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…

22 de ore ago

Bulina albă

Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…

22 de ore ago

Bulina neagră

Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…

22 de ore ago

Câți oameni pleacă de la Primăria Deva, după reforma lui Bolojan

Măsurile impuse de Ordonanța 7/2026 obligă autoritățile locale să reducă 30% din posturi până pe…

22 de ore ago

Cine sunt firmele din „Mafia deșeurilor”, percheziționate recent

„Mafia deșeurilor” din România a fost zguduită, după ce, zilele trecute au fost efectuate zeci…

22 de ore ago

Tată terorizat, fiu recalcitrant chiar și în sala de judecată

Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva…

22 de ore ago