Categories: ActualitateFlash

Micii întreprinzători cer scăderea impozitului pe clădirile nerezidenţiale

Natalia Bumbac

Mai mulţi deveni au venit ieri la Primăria Deva, în sala de şedinţe a Consiliului local, pentru a cere administraţiei municipale să reconsidere nivelul impozitului pentru clădirile nerezidenţiale. Suma pe care proprietarii de spaţii comerciale ar trebui să o achite a fost stabilită de administraţia locală a Devei, conform Noului Cod Fiscal. În timpul discuţiilor care au avut loc între primarul municipiului Deva şi cetăţeni au fost aduse argumente din ambele părţi, pro şi contra impozitului mărit. Într-un final, părţile au ajuns la o înţelegere, conform căreia se va face o analiză a situaţiei relatate de cetăţeni, iar hotărârea se va lua în funcţie de rezultatele acelei analize.  

Se va face un studiu de impact
„Suntem prezenţi aici pentru a vă ruga să reveniţi asupra deciziei de a recalcula impozitul pentru clădirile nerezidenţiale. La Deva a fost aplicat cel mai mare impozit de 1,3, în comparaţie cu alte oraşe din ţară, cum ar fi Bucureşti, Ploieşti, Craiova, unde acest impozit are o valoare de 0,2. Prin mărirea acestui impozit vor fi loviţi micii întreprinzători, cărora le va fi greu să-l achite, pentru că nu au profituri foarte mari. De la un impozit de 100 – 150 de lei, cât am plătit anul trecut, va trebui să plătim între 1.000 şi 1.500 de lei”, a explicat Cristi Răcăşanu, unul dintre devenii prezenţi ieri la şedinţa Consiliului local Deva.
Drept răspuns la cele menţionate mai sus, primarul Petru Mărginean a spus următoarele: „acest buget a fost întocmit conform legii, administraţia locală a respectat legea. Documentul a stat pe site-ul primăriei timp de 45 de zile, la dezbaterea publică nu a venit nimeni. Nimeni nu a venit să spună dacă este mult sau puţin. Dar, trebuie să ascultăm cele cerute de dumneavoastră şi în acest sens vom face un studiu de impact la care vă invit să participaţi. Şi, dacă din acesta rezultă că există susţinere bugetară, atunci putem scădea impozitele. Vă asigur că se va face şedinţă extraordinară şi se va repune pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind stabilirea taxelor şi impozitelor pentru acest an”, a afirmat primarul municipiului Deva.

La Deva, fără taxe speciale
Totuşi, înainte să se ajungă la această înţelegere, primarul Petru Mărginean a arătat că municipiul Deva nu este singurul unde cota de impozitare a fost stabilită la 1,3 la sută. Mai sunt şi alte localităţi urbane, printre care Alba-Iulia, Arad, Constanţa, Sibiu, unde administraţia locală a fixat un impozit între 1,0 şi 1,5 la sută pentru clădirile nerezidenţiale. Mai mult de atât, Primăria Deva este singura care nu a instituit taxe speciale, deşi acestea sunt permise în noul Cod Fiscal, aşa cum au procedat alte primării municipale din judeţ. Mărginean a arătat că locuitorii altor municipii hunedorene vor trebui să achite sume între 250 şi 1.000 atunci când vor solicita de la primărie certificate de urbanism sau autorizaţii de construire, sau alte documentaţii de acest tip. În schimb, la Deva, aceste taxe nu există.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Am văzut foste vănzătoare, care alături de personalul tesa și de femeile de serviciu, din societățile rezultate din ICRTI-ul comunist,s-au ales cu spații plătite din chiriile luate de la cei care începând din anii '90 au vrut să facă afaceri. Pe lângă faptul că neavând nici un merit s-au trezit, prin metoda MEBO, proprietari ai acestor spații acești parveniți cer chirii nesimțite (de mii de euro) celor care mai încearcă să vândă câte ceva, acum vor și impozite cât mai mici sau dacă s-ar putea deloc.

  • Asta e un exemplu clasic de jurnalism manipulator: se ia o stire si se mai schimba niste cifre pe ici pe colo, in partile esentiale, se pune un comentariu in acelasi stil rautacios...si ti-ai batut joc de o initiativa civica...si te-ai pus bine si cu stapanirea.

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

9 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

21 de ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

21 de ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

o zi ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

o zi ago