Categories: Actualitate

Intrarea în insolvenţă a CEH, atacată de Sindicatul „Noroc Bun”

Natalia Bumbac

Hotărârea dată de Tribunalul Hunedoara în dosarul în care a fost cerută intrarea în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara a fost atacată cu apel de mai multe părţi din dosar. Primii care au depus apel au fost reprezentanţii producătorului de energie, fiind urmaţi şi de către alte părţi din dosar.

„În data de 26 ianuarie a fost depusă la dosarul privind cererea de intrare în insolvenţă a CEH o cerere de apel de către Sindicatul «Noroc Bun». Totodată au fost înregistrate mai multe declaraţii de creanţă din partea mai multor societăţi comerciale şi o opoziţie. După împlinirea termenului în care se pot depune apelurile, dosarul va fi transmis la Curtea de Apel Alba Iulia”, a informat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Trebuie menţionat că Sindicatul „Noroc Bun” a formulat o cerere de intervenţie în nume propriu în dosarul în care s-a judecat intrarea în insolvenţă a CEH. Cerere care le-a fost respinsă de Tribunalul Hunedoara. Termenul la care expiră perioada în care hotărârea instanţei hunedorene poate fi atacată cu apel expiră după şapte zile de la data în care sentinţa a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI) de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Potrivit reprezentanţilor oficiului, hotărârea instanţei prin care s-a admis intrarea în insolvenţă a fost publicată în BPI în 26 ianuarie. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

11 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

11 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

2 zile ago