Categories: ComunitateFlash

Micia: încă un sit arheologic hunedorean care trece la judeţ

Volodia Macovei

Situl arheologic de la Micia, comuna Veţel, intră în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara. Această „achiziţie” dă posibilitatea pornirii lucrărilor de cercetare arheologică în zonă.
Liliana Ţolaş (foto), directorul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, spune că trecerea acestui sit arheologic la CJ, respectiv la muzeu, este un pas important  în ceea ce priveşte promovarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural al judeţului Hunedoara.
„Muncim mult, de multe luni de zile la acest memoriu. Am reuşit să convingem la Ministerul Culturii, prin puterea exemplului – ceea ce s-a întâmplat la Sarmizegetusa Regia -, ca o parte din terenurile cumpărate de Ministerul Culturii în decursul anilor să intre în administrarea Consiliului Judeţean, în speţă a muzeului devean. Este vorba de 7.000 de metri pătraţi. Sunt patru hectare de teren cumpărate de Ministerul Culturii, dar nu sunt încă intabulate, ca să le putem primi cu acte în regulă. Suprafaţa de 7.000 de metri pătraţi este undeva în centrul sitului, este o zonă foarte importantă din punct de vedere al cercetărilor arheologice. Primul lucru, vom asigura paza, împrejmuirea şi vom începe cercetarea arheologică împreună cu colegii de la muzeul din Bucureşti”, a declarat Liliana Ţolaş.
Situl arheologic Micia, situat în comuna Veţel, aparţine domeniului public al statului, atestat astfel în 2006. Situl, datând din epoca romană, este situat pe malul stâng al Mureşului, la marginea vestică a provinciei Dacia şi s-a dezvoltat ca un important centru militar şi economic. Nucleul aşezării romane l-a constituit castrul auxiliar, un punct strategic cheie pentru apărarea provinciei. În prezent, cercetarea arheologică din situl de la Micia este realizată de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, ca organizator, şi Muzeul Naţional de Istorie a României, care asigură responsabilitatea ştiinţifică a cercetării.
Tezaurul dacic, expus în premieră
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva pregăteşte o surpriză de proporţii: expunerea în premieră a întregului tezaur dacic, kosoni şi podoabe de aur, aflat în posesia instituţiei. Evenimentul va însemna o expoziţie specială, care va debuta în 15 martie 2014 şi va fi deschisă întregul an.
„Aurul dacic nu va mai sta în depozite, va fi văzut de toată lumea. Este o expoziţie absolut senzaţională. Acesta este motivul pentru care, începând cu 1 februarie, preţul de intrare în muzeu va fi de 10 lei de persoană, ceea ce este foarte puţin, dacă aruncaţi o privire la muzeele din jur, Hunedoara, Alba, Cluj, Sibiu, care percep bilet de intrare pentru fiecare expoziţie. La noi, lapidariumul, expoziţia cu aurul dacic, toate intră în acelaşi bilet”, a declarat directorul muzeului.
Conducerea muzeului devean mai speră ca, odată demonstrate condiţiile de securitate de aici, Ministerul Culturii să aprobe o cerere mai veche, aceea ca brăţările dacice să fie mutate, definitiv, la Deva.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Poate te întrebi cine e PPC

Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e dragoste mare între un personaj de la noi și o…

24 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că a convins cu talentul său de antrenor, fiindu-i…

24 de ore ago

Bulina neagră

Vasile R., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală…

24 de ore ago

Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor: Votați-l pe Iulius Bedea! Votați-l pe Iulius, un om devotat orașului și cetățenilor

Ieri, președintele social-democraților hu­nedoreni, Laurențiu Nistor și primarul din Simeria, Iulius Bedea, au susținut o…

24 de ore ago

Aveți grijă ce plăți faceți pe internet! O hunedoreancă a rămas fără banii din contul fetiței sale

Una dintre fiicele femeii din muni­cipiul Hunedoara a făcut o plată în valoare de 9…

24 de ore ago