Categories: Actualitate

Medici sancţionaţi cu avertisment

Maximilian Gânju

Doi doctori din cadrul Spitalului de Urgenţă Petroşani au fost avertizaţi de Comisia de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Hunedoara cu avertisment scris.

Cele două cadre medicale au fost mustrate după ancheta demarată în urma unei plângeri depuse de părinţii unui băieţel, care l-a acuzat pe unul dintre doctori că le-a operat copilul la braţul sănătos, dar şi de o afecţiune (fimoză), despre care nu li s-a spus nimic în prealabil. Celălalt cadru medical a fost sancţionat pentru că nu a întocmit corect documentele după ce a consultat acelaşi minor şi din acest motiv, a fost operat greşit. În luna mai a anului trecut, Alexandru Danciu, un băieţel de trei ani şi jumătate, era operat din greşeală la mâna sănătoasă de către un medic din Petroşani.
Părinţii micuţului au depus plângere atât la Spitalul de Urgenţă Petroşani, cât şi la Poliţia Petroşani, şi l-au acuzat pe chirurg de malpraxis şi respectiv de vătămare. Ancheta a scos la iveală o greşeală şi a medicului ortoped, care a întocmit greşit fişele pe baza cărora chirurgul a efectuat intervenţia.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce le mai place să se laude că fac reforme, că sunt unicii salvatori ai…

8 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a fost ales președinte al Organizației PSD…

8 ore ago

Bulina neagră

Ioan N., din Petroșani Pentru că este acuzat că a distrus bunurile unei societăți comerciale…

8 ore ago

Domnule Călin Marian,

Aveți o problemă serioasă de memorie, dar și de coerență. Între 2016 și 2019 ați…

8 ore ago

I-a amenințat pe salariații Primăriei Hunedoara și pe primar. Cu 3 cuțite în buzunare, a vrut să-i omoare pe funcționari

Un individ a amenințat angajați ai Primăriei municipiului Hunedoara, sus­ținând că nu este de acord…

8 ore ago

Dosarul „Strada Granitului” – acuzații de trafic de influență și spălare de bani

Doi inculpați au fost trimiși în ju­decată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, într-o…

8 ore ago