Categories: Comunitate

Medici noi la spitalul din Hunedoara

Magdalena Şerban

Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simio­nes­cu” Hunedoara are medici noi, cu dife­rite specializări. Departamentele ce au reu­şit să atragă profesionişti sunt diverse, iar lista rămâne deschisă.

Omul sfinţeşte locul
În condiţiile în care spitalele din Româ­nia, fie ele judeţene, municipale sau oră­şe­neşti, se plâng de exodul cadrelor medi­cale, mulţi preferând ca imediat de pe băn­cile facultăţii să ia calea străinătăţii cu toate că salariile au fost majorate substanţial în ultimii ani, unitatea din Hunedoara a reuşit să-şi dezolte echipa medicală. “Încercăm să adu­cem din timp medici în specialităţile poten­ţial deficitare, ca acoperire cu resursa umană, sporind în egală măsură calitatea actului medical. Mă bucură faptul că se continuă investiţiile în domeniul Sănătăţii la Hu­nedoara, iar cea mai bună investiţie pe acest palier consider ca este un bun pro­fesionist”, a afirmat Radu Budae (foto), ma­nagerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara. Astfel, în 2020, la unitatea sanitară de pe Cerna au venit opt noi specialişti (Pneumologie, Radio­logie, UPU, UPU Pediatrie, Oncologie, Cardiologie, Medicină Internă) şi patru rezidenţi (UPU, ORL, Radiologie, Pediatrie). În anul curent, alţi opt specialişti au întregit partea de personal (UPU, Boli Infecţioase, Endocrinologie, Pediatrie, Neonatologie), alături de şase rezidenţi (Diabet, UPU, Pneu­mologie, Radiologie, Medicina Muncii). Nici la capitolul linii de gardă nu sunt segmente neacoperite, cea din ATI fiind completă, la fel ca şi UPU. Singura menţiune e că în ce priveşte Urgenţa, se urmăreşte suplime­n­tarea numărului de angajaţi, fiind o pers­pectivă direct proporţională cu previzio­narea statistică (raportat la evoluţia s­o­licitărilor şi a ariei de adresabilitate). Capi­tolul asistenţi, infirmieri, respectiv îngriji­toare, este şi el la capacitate normală, la ora actuală dovedindu-se suficient pentru activitatea pe care o implică. Iar pentru a de­termina medicii să aleagă Hunedoara, tre­buie spus că aceştia beneficiază de ca­zare asigurată.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

4 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

4 zile ago