Categories: ActualitateFlash

Maşina poliţiei, lovită de un şofer grăbit

Livia Botici

Aflaţi la locul unei tamponări, la intrarea în Deva, dinspre Simeria, poliţiştii au văzut cum o altă maşină, aflată în trafic, vine cu viteză înspre cele două autoturisme deja lovite, se izbeşte de ele, apoi ricoşează în autospeciala aparţinând Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Hunedoara. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

A derapat într-o curbă

Marţi după-amiază, un echipaj de poliţie rutieră a fost solicitat pe Calea Zarandului, la intrarea în Deva, pentru a soluţiona o tamponare dintre două autoturisme. În momentul în care agenţii efectuau cercetarea la faţa locului, un tânăr de 27 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism pe calea Zarandului, era cât pe ce să dea peste ei. Potrivit oamenilor legii, şoferul nu a ţinut cont de faptul că şoseaua era umedă, a călcat pe acceleraţie, iar într-o curbă la stânga a derapat, acroşând cele două vehicule tamponate deja, după care a lovit autospeciala poliţiştilor. „Maşina care aparţine Inspectoratului Judeţean de Poliţie era oprită în afara părţii carosabile cu semnalele luminoase şi luminile de avarie în funcţiune. În momentul impactului, agenţii de poliţie se aflau în faţa autospecialei şi efectuau măsurători, astfel încât nici poliţiştii, nici conducătorii auto implicaţi în evenimentul rutier nu au suferit vătămări corporale”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Şoferul, de 27 de ani, a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1.360 lei şi i s-a reţinut certificatul de înmatriculare al maşinii, pentru că nu avea asigurare obligatorie.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie, cam goală pe dinăuntru, face bani fru­moși dând contracte babane…

2 ore ago

Bulina albă

Eduard Kovacs, șef Serviciu Club Sportiv Deva Pentru că echipa de fotbal CSM Deva a…

2 ore ago

Bulina neagră

T.M., din municipiul Deva Pentru că a fost prins că vindea droguri de mare risc,…

2 ore ago

Investiție de peste 26 milioane de lei pentru modernizarea Ambulatoriului Integrat al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu

Consiliul Județean Hunedoara și Sana­to­riul de Pneumoftiziologie Geoagiu mar­chea­ză un nou pas important în dezvoltarea…

2 ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

6 ore ago

PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND FABRICAREA DE APARATE DE CAFEA PURTÂND ÎNSEMNELE UNEI MĂRCI CONSACRATE

În 30 iunie 2026, polițiștii din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R.,…

6 ore ago