Maşina unui şofer din Deva a fost cuprinsă de flăcări (foto), ieri, chiar în timp ce acesta se îndrepta către un centru de colectare a fierului vechi, ca să o vândă. Incendiul s-a pornit de la un scurtcircuit produs la motorul automobilului. Neculai Paleu, în vârstă de 51 de ani, a cerut ajutorul pompierilor, după ce motorul maşinii sale, un Opel Ascona, s-a aprins. Incidentul s-a produs pe strada Horia, din Deva, în timp ce şoferul împingea automobilul, încercând să-l pornească. „La un moment dat, volanul s-a blocat iar motorul s-a aprins. Am tras repede frâna de mână şi am deschis capota. Flama m-a lovit direct în faţă“, a declarat Neculai Paleu, proprietarul automobilului. Pompierii sosiţi la faţa locului au stins rapid focul, însă flăcările au distrus complet maşina. (C. Ghenea)
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…