Categories: Comunitate

Mărtineşti: s-a trecut la ecologizarea cimitirelor din comună

De curând, sătenii din Dîncu Mare s-au mobilizat pentru igienizarea şi curăţarea cimitirului de aici. Acţiunea continuă şi în perioada care vine, urmând să cuprindă toate localităţile aparţinătoare.
„Aş dori să adresez un îndemn tuturor cetăţenilor şi să-i invit să ni se alăture. Celor care deja au făcut-o ţin să le mulţumesc şi să le comunic faptul că vom miza pe sprijinul lor şi pe viitor, dat fiind spiritul civic de care au dat dovadă. În Dîncu Mare avem cel mai mare cimitir la nivel administrativ-teritorial, dar care din păcate nu a beneficiat de prea multă atenţie până acum. Preotul care slujea la biserică a plecat la Călan, iar momentan nu avem nici preot. Când va fi gata curăţenia, vom înlocui gardul actual şi vom mări puţin limitele, mai existând o porţiune disponibilă, aflată în proprietatea bisericii. Şi satele Mărtineşti şi Jeledinţi au cimitire ce se adresează tuturor religiilor, nu se ţine cont de apartenenţă. În total sunt şapte cimitire în întreaga comună. Enoriaşii sunt cei care fac muncă obştească, neimplicând vreun cost bugetar special pentru activitatea de ecologizare. Eu şi consilierii am pus bani de benzină pentru scule şi fiecare cetăţean vine cu ce are nevoie pentru curăţenie. Primăvara am mai organizat acţiuni similare, cu copiii de la şcoală, tocmai pentru a-i educa practic în acest sens şi a le insufla ideea de muncă în echipă şi datorie civică“, a arătat Adinel Botescu (foto), primarul comunei Mărtineşti.
Acesta a mai precizat că noua capelă din satul Dîncu Mic a fost finalizată, cea din Dîncu Mare se va termina până la Paşti, mai fiind nevoie de câteva finisaje la partea de interior şi se vor începe şi cele de la Mărtineşti, Turmaş şi Jeledinţi. Credincioşii cotizează, în mare parte, în funcţie de posibilităţi. (M.Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

13 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago