Categories: Gura lumii

Gura lumii, 4.02.2020

Vorbesc cârcotaşii prin târg că a fost scandal mare la şedinţa unei organizaţii de partid. Oamenii aproape că s-au înjurat, şi puţin mai era, şuşotesc gurile rele, să se ia şi la bătaie. Motivul, spun zvonerii de serviciu, sunt alegerile care urmează şi modul în care sunt desemnaţi unii dintre cei care vor candida la locale. Cârcotaşii povestesc pe la colţuri că lumea s-a înfierbântat tare de tot din cauza unuia dintre cei care a fost desemnat candidat şi de aici tot tărăboiul. Zvonerii spun că s-a lăsat cu demisii la şedinţa cu pricina, iar unii dintre membri au ameninţat cu procese şi chiar cu dezvăluiri de toată frumuseţea.

Se aude prin urbe că mai multe cursante de la o şcoală de prin zonă sunt puse să spele geamuri la o unitate medicală. Asta, în loc să fie învăţate cum să aibă grijă de pacienţi. Cârcotaşii au aflat că practica pe care trebuie să o facă viitoarele lucrătoare cu halat alb nu este cea care le transformă în femei de serviciu, fiindcă şcoala le pregăteşte pentru o etapă superioară acestei meserii. Gurile rele şuşotesc că tinerele sunt tare nemulţumite de ”tratamentul” pe care sunt nevoite să-l suporte şi vor face scandal. Ca să fie învăţate ce trebuie să facă pentru bolnavi şi nu să spele WC-urile şi saloanele pe acolo.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

8 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

8 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

8 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

8 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

8 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

8 ore ago