Categories: Comunitate

Mărtinești, în așteptarea Crăciunului

Magdalena Șerban

Comuna Mărtinești este una dintre cele pentru care tradiția jocului că­lușerilor rămâne sfântă. Dar pe lângă vechile obiceiuri promovate cu fiecare prilej, se respectă și cea a cadourilor oferite de Moș Crăciun. La ceas de săr­bă­toa­re, se fac și calcule, pe prin­cipiului înțelept al celor bune care e musai să se adune, iar cele rele să se spele.

Activi la „Călușerul Transilvănean”
„Copilașii vor avea un program special dedicat Crăciunului, primindu-l pe Moșul într-un cadru festiv, în ultima săp­tă­mână dinaintea Marelui Praznic, la căminul cul­tu­ral. Am obținut spon­so­rizări cu ajutorul că­rora facem posibile mi­cile daruri. Așa e an de an. Am dat pomi de Cră­ciun la toate bisericile din comună, indiferent de cult religios. E săr­bă­toare pentru noi, toți. Și la primărie avem un brad mai mare, pentru a aduce o bună parte din atmosfera bucuriilor iernii chiar în arealul central. De asemenea, pentru a promova tradițiile locurilor, în 15 decembrie, ce­tele noastre de călușari vor participa la renumitul festival destinat călușa­rilor, ce va avea loc la Orăștie. Copilașii vor merge prin sate, cu colinda”, a transmis primarul din Mărtinești, Adinel Botescu (foto).

Greu, dar mulțumitor
Referitor la bilanțul cu care vine finalul anului curent, cifrele vorbesc foarte bine, la fel ca fondurile ne­rambursabile atrase pentru co­mu­ni­tate. ,,2024 a fost bun din punct de ve­dere investițional, obținând niște fi­nan­țări foarte mari și importante pen­tru procesul local de modernizare. Amintesc, ca exemplu, de cea de pe PNI Anghel Saligny pentru rețeaua de canalizare, în cuantum de circa 5 mi­lioane de euro (lucrările sunt în des­fă­șurare). Potrivit alocărilor realizate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, la nivel na­țional, 30 de miliarde de lei merg la proiectele de drumuri şi poduri, iar 22,5 de miliarde lei – la proiectele de apă şi canalizare. Media alocării e de 1,25 miliarde de lei pe judeţ. Suntem chiar foarte mulțumiți de faptul că am prins acest tren al dezvoltării. Bine­în­țeles, mai avem multe altele. În rest, dincolo de axele investiționale, ne-am confruntat cu eforturi și obstacole. Per total, contează ce reușim să lăsăm în urma noastră”, a adăugat edilul șef.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

18 ore ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

18 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

18 ore ago

Hoț prins la Gurasada

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore…

18 ore ago

Turistă din Germania, salvată de salvamontiștii hunedoreni

Acțiune de salvare a salva­mon­tiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…

18 ore ago