Inima fostului mijlocaş al echipei noastre a încetat să mai bată, după o luptă cu o boală necruţătoare! Dorin Nicşa a fost unul dintre fotbaliştii care au bifat cele mai multe minute în tricoul alb-albastru, jucând nu mai puţin de 15 sezoane pentru Corvinul.A făcut parte atât din echipa care a promovat în Divizia A, în sezonul 1975-1976 şi, implicit, din generaţia cea mai de preţ a Hunedoarei din anii ’80! Şi după retragere a stat mereu aproape de fotbalul hunedorean, iar în ultimele sezoane a făcut parte şi din staff-ul administrativ al echipei noastre!Ne vor lipsi poveştile sale pline de tâlc şi zâmbetul afişat de fiecare dată când era la firul ierbii, în tribunele stadionului sau în afara lui! Suntem alături de familia îndurerată! Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…
Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…
Vorbesc cârcotașii că un ales local vrea să demisioneze, după ce a ajuns la concluzia…
Dan Stoian, directorul ADI Deșeuri Hunedoara Pentru că reușește să coordoneze cu profesionalism gestionarea deșeurilor…
J.U., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată după ce nu a…