Marketingul morţii la români

Nu ştiu când Dumnezeu vom scăpa de patima asta păguboasă de a trage folos din orice, călcând în picioare omul din noi, respectul faţă de viaţă, sufletul celorlalţi! Am urmărit cu atenţie propagarea mediatică a tristului eveniment din Muntenegru, unde mai mulţi conaţionali şi-au pierdut viaţa, şi m-a scârbit lipsa de, mă văd nevoit să repet cuvântul, compasiune şi goana după imagine a politicienilor români. În această tristă conjunctură, toţi, dar absolut toţi politicienii implicaţi, fie practic, fie prin declaraţii, s-au comportat ca… politicieni români în campanie electorală. Cu excepţia doctorului Raed Arafat, singurul român (sic!) cu suflet şi înţelegere a situaţiei, toţi ceilalţi au încercat să câştige capital de imagine din nenorocirea unor oameni: şi premierul Ponta şi lipsitul de membre şi coloană vertebrală ministru al Sănătăţii şi mereu confuzul ministru de Externe cu pălăria ce îi depăşeşte cu 10 măsuri capul şi opozantul dezlânat Vasile Blaga… şi, din păcate, mass-media românească, în mare măsură, cotrobăind cinic, fără milă, prin nenorocirea oamenilor.
O cohortă de personaje salivând speranţa că vor arăta tuturor, că vor fi remarcaţi cât de pline de compasiune sunt, au deturnat un eveniment trist înspre campanie politică. Când moare un om, familia nu-şi doreşte altceva decât să trăiască momentul copleşitor într-un anonimat respirabil. Autorităţile şi mass-media nu le lasă loc de jelit, mocirlindu-i cu interesele lor meschine. Când mor conaţionali ai noştri, autorităţile ar trebui să gestioneze situaţia în linişte şi eficient, fără trâmbiţe, jenante în astfel de situaţie, fără galoane şi epoleţi, fără gesturi caritabile jignitoare. Dar, aşa cum s-a văzut, pe politicienii noştri, in corpore, nu-i mai emoţionează nici o dramă, ei nu mai sunt sensibili la nimic, ei sunt, fără excepţii, şacali adulmecând cinic moartea care îi satisface.
Până şi dubla măsură, ziua drapelului şi zi de doliu naţional, arată cât suntem de urât mirositori în faţa vieţii: nu cădea România de pe harta lumii, dacă era sărit festivismul pro drapel, pentru a cinsti cum se cuvine, fără făţărnicie, drama celor de lângă noi.
Haitele dezlănţuite de politicieni şi jurnalişti sterilizaţi au demonstrat sălbăticia în care ne trăim, aici, în România, viaţa, cancerul extins care ne numără zilele în care continuăm să rânjim prosteşte. Ruşine să ne fie, tuturor!