Categories: Sport

FRF redeschide uşa „manevrelor”

Preşedintele FRF Mircea Sandu a declarat, că toate echipele care au retrogradat sportiv sau pe criteriul neîndeplinirii condiţiilor de licenţiere ar trebui să fie pregătite pentru a evolua în prima ligă sezonul următor. El a precizat că un comitet de lucru format din angajaţi ai LPF şi FRF caută soluţii legale pentru păstrarea sistemului competiţional cu 18 echipe. „Absolut toate cluburile din Liga I, atât cele care din punct de vedere sportive nu au îndeplinit criteriile, cât şi cele care nu au îndeplinit condiţiile de licenţiere trebuie să fie pregătite. Pentru că nu ştiu ce se va întâmpla în Comitetul Executiv din 5 sau 6 iulie. Aşa cum am anunţat, s-a întrunit un comitet condus de cei doi secretari generali, de la federaţie şi ligă, cu juriştii. Ei trebuie să vină în Comitetul Executiv cu propuneri viabile, pe eventuale interpretări ale legislaţiei din România sau din alte ţări, pentru a păstra formatul cu 18 echipe. Dacă se votează 18 echipe şi U. Cluj obţine la TAS o decizie favorabilă mai rămâne un singur loc, care trebuie văzut pe ce criterii şi argumente poate fi atribuit şi cine beneficiază de acest loc”, a declarat Sandu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

4 secunde ago

Elevă de 15 ani din Hunedoara, obligată să se prostitueze prin metoda „Loverboy”. Ce pedeapsă a primit proxenetul

O adolescentă de 15 ani, elevă cu rezultate excelente la un liceu din Hunedoara, a…

1 minut ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: Nordis = SUTE DE OAMENI PĂGUBIȚI. PREJUDICII DE ZECI DE MILIOANE DE EURO. Alegeri anulate = 280 DE MILIOANE EURO CHELTUITE

Magdalena Șerban Anularea alegerilor prezidențiale din România din 2024 a generat costuri financiare majore pentru…

24 de minute ago

Cerbăl face parte din SCI 2000, cel mai mare program de incluziune socială din România

Magdalena Șerban Comuna Cerbăl a fost selectată în mod oficial în cadrul programului na­țional „Furnizare…

26 de minute ago

DOLIU ÎN ADMINISTRAȚIA LOCALĂ. Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, condus pe ultimul drum

Dănuț Buhăescu, primarul în exer­cițiu al orașului Uricani și unul dintre cei mai longevivi edili…

29 de minute ago