Regele Mihai a încetat din viaţă la 96 de ani, pe 5 decembrie 2017. O zi care se scrie cu tristeţe în sufletele a milioane de români. Pentru că, dincolo de opţiunile politice ale fiecăruia, Regele Mihai rămâne un simbol al nostru, al tuturor.
5 decembrie este o zi tristă pentru că s-a stins şi ultimul monarh din ţările Europei de Est rămas în viaţă.
5 decembrie 2017 este o zi tristă întrucât am pierdut un element important al unităţii naţionale, Regele Mihai fiind un simbol pentru români.
Regele Mihai a fost sinonim, în ultima sută de ani, cu istoria ţării noastre. De aceste elemente de unitate ducem atât de multă lipsă, iar pierderea celor pe care le avem este cu atât mai dureroasă. Un popor are nevoie de unitate, încredere, decenţă, iar Regele a întruchipat toate aceste virtuţi.
În discursul pe care l-a avut în plenul Parlamentului, în octombrie 2011, Regele ne spunea: ”Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi… Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”
Odihnă veşnică, Majestate!
Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Hunedoara
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…