Marius Surgent: Nu susţinem Declaraţia 600

 

Deputatul ALDE de Hunedoara, Marius Surgent (foto), spune că Formularul 600 trebuie modificat substanţial, urmând ca în perioada imediat următoare să fie anunţate măsurile aferente acestei decizii.
De asemenea, deputatul Marius Surgent susţine că în urma analizelor care au fost făcute în cadrul partidului, formaţiunea politică din care face parte a decis să nu susţină acest proiect. „Am avut discuţii pe tema celebrului Formular 600 şi am convenit că acesta trebuie modificat substanţial, în aşa fel încât cetăţenii care se confruntă cu dificultăţile legate de completarea formularului şi de procedurile aferente să nu fie puşi în situaţie dificilă. Urmează ca, în următoarele zile, Ministerul de Finanţe să ia măsurile necesare pentru a remedia această situaţie care a creat pe bună dreptate nemulţumire în rândul cetăţenilor”, spune deputatul Marius Surgent.
Formularul în cauză nu se va aplica
Formaţiunea ALDE condusă de Călin Popescu Tăriceanu se declară împotriva Declaraţiei 600, dată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 79 din 8 noiembrie 2017. Precizările au fost făcute şi de deputatul Marius Surgent, care consideră că discuţiile pe această temă sunt la această dată fără obiect, având în vedere faptul că deocamdată formularul în cauză nu se va mai aplica. „Discuţiile pe tema Declaraţiei 600 nu-şi mai au rostul atâta timp cât această decizie nu va mai fi pusă în aplicare. Formaţiunea politică din care fac parte nu susţine această măsură şi în perioada imediat următoare acest proiect va fi reanalizat. Oricum, vreau să îi informez pe această cale şi pe contribuabilii hunedoreni că ALDE nu este de acord cu Declaraţia 600”, a spus deputatul.
În dezbatere în cadrul coaliţiei PSD-ALDE
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că următorul Guvern PSD-ALDE va adopta o ordonanţă de urgenţă de prorogare a termenului până la care să poată fi depusă Declaraţia 600. „Am discutat despre Declaraţia 600, am solicitat ca pe 31 ianuarie, în prima şedinţă de Guvern, să se adopte o ordonanţă pentru amânarea termenului de depunere până la 1 martie, pentru a le da posibilitatea ca în perioada imediat următoare să meargă până la eliminarea Declaraţiei 600, cu condiţia să găsească soluţia pentru ca persoanele fizice care trebuiau să plătească aceste contribuţii să rămână asiguraţi în sistemul de asigurări”, a declarat Liviu Dragnea. Şeful PSD a mai spus că s-a comunicat foarte prost şi că nu s-a explicat bine pe subiectul Declaraţiei 600. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ăștia chiar au tupeu,acum vor să ne convingă că ei chiar nu au de a face cu ce au făcut ei la guvernare.Cât de proști ne cred? Azi vin cu o orostie și mâine vin cu tupeu că nici usturoi nu au mâncat,nici guura nu le miroase.Anul trecut au venit cu ideea și anul ăssta spun că nu sunt de acord cu propia idee de parcă nu ei ar fi venit cu porcăria asta.Clasă politică de rahat și fără rușine.

Recent Posts

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

2 ore ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

22 de ore ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

o zi ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

3 zile ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

3 zile ago